Alina Gorghiu: Am votat majorarea salariilor bugetarilor, așteptăm de la noul Guvern un studiu de impact

Data publicării:
ALINA GORGHIU agerpres 7916588 1

Foto: Agerpres 

„Am ajuns la concluzia că votul pentru acest proiect este esențial. (...) Așteptăm un studiu de impact ulterior, care să arate în ce măsură este realizabilă această aplicare și în ce măsură va putea fi efectiv aplicată. Acest lucru va putea fi realizat de noul Guvern, care va fi învestit probabil săptămâna viitoare”, a spus Alina Gorghiu, la Parlament, potrivit Agerpres.

Ea a precizat că situația a fost incertă la dezbaterile din comisii, unde Ministerul Finanțelor nu a susținut acest proiect, deoarece nu ar fi sustenabil pe motiv că impactul bugetar ar fi de cinci miliarde de lei.

„Niciodată PNL nu s-a opus măririi salariilor în domeniul bugetar, ba dimpotrivă, am susținut, susținem și vom susține această mărire câtă vreme ea se poate aplica efectiv. Așteptăm de la noul Guvern să facă acest studiu, să facă o analiză, să vadă în ce măsură proiectul se încadrează în indicatorii macro-bugetari pe care trebuie să îi respecte bugetul României și vom vedea care va fi decizia acestui guvern, dar important este să spunem că mărirea este necesară. Din păcate, ea nu se realizează în cadrul legii salarizării în domeniul bugetar așa cum s-a angajat PSD de foarte multe ori. Vom vedea în ce măsură noul Guvern încadrează în noul buget și această prevedere legislativă”, a spus Alina Gorghiu.

Plenul Camerei Deputaților a adoptat miercuri proiectul de lege privind Ordonanța 35/2015 prin care salariile personalului din sistemul de sănătate sunt majorate cu 25%, iar ale tuturor bugetarilor — cu 10%. Proiectul a întrunit 319 voturi pentru, un vot împotrivă și 7 abțineri.

Camera Deputaților este for decizional pentru acest proiect.

Citiți și

Provocările economice ale noului Guvern

Salarii mai mari cu 10% pentru toţi bugetarii. Rovana Plumb: Exista nevoia de motivare. Deficitul bugetar va fi respectat 

Dacian Cioloş, discuţii cu liberalii. Alina Gorghiu: Nu am vorbit despre nume de miniștri 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri