Sari la conținut

Astrid Fodor, aleasă primar interimar al Sibiului

Viceprimarul din Sibiu Astrid Fodor (FDGR) a devenit primar interimar al municipiului până la organizarea alegerilor, întrunind 21 de voturi "pentru" din partea consilierilor locali care s-au reunit, marţi după-amiază, şi au validat mai întâi demisia lui Klaus Iohannis din funcţia de primar.

Consiliul Local Sibiu s-a întrunit, marţi după-amiază, într-o şedinţă extraordinară, la care participă şi Klaus Iohannis, iar demisia acestuia din funcţia de primar a fost validată de consilieri cu unanimitate de voturi, transmite corespondentu.

Ulterior, s-a trecut la formarea comisiilor pentru validarea votului secret privind alegerea unui primar interimar dintre cei doi viceprimari - Astrid Fodor (FDGR) şi Virgil Popa (PNL).

Astrid Fodor / SURSA: sibiu.ro 

În urma votului consilierilor locali, Astrid Fodor a fost aleasă primar interimar cu 21 de voturi "pentru" şi două "împotrivă".

"Vă mulţumesc pentru încredere. Aceeaşi încredere o am şi eu în fiecare dintre dumneavoastră. La final vreau să spunem că fiecare lucru pe care l-am făcut a fost în folosul comunităţii. Vă mulţumesc, domnule Iohannis, pentru că mi-aţi dat ocazia să lucrez cu dumneavoastră din 2008, zi de zi. O să duc mai departe strategia Sibiu începută de dumneavoastră", a spus A. Fodor, potrivit Mediafax.

De altfel, lui Astrid Fodor îi fuseseră delegate atribuțiile lui Klaus Iohannis încă dinaintea începerii campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale.

Consiliul Local Sibiu este format din 23 de consilieri, dintre care 15 sunt din partea FDGR, trei de la PSD, câte doi de la PNL și PDL și unul de la PC.

Klaus Iohannis a anunțat, marți, că și-a depus mandatul de primar al Sibiului, spunând că acest demers este necesar pentru a putea prelua în câteva zile mandatul de președinte al României.

Astrid Fodor s-a născut în 6 noiembrie 1953, la Sibiu. Jurist de profesie, Astrid Fodor a lucrat în mediul privat din Sibiu şi Mediaş şi a deţinut funcţia de director economic al Consistoriului Evanghelic.

Astrid Fodor este membră a Forumului Democrat al Germanilor din România şi a fost aleasă pentru prima dată în funcţia de consilier local în 2004. Patru ani mai târziu, ea a devenit şi viceprimar al municipiului Sibiu, făcând parte din echipa lui Klaus Iohannis.