Băsescu spune că jandarmii vor fi făcuți țapi ispășitori după conflictul dintre „găștile” din PSD

Data actualizării: Data publicării:
traian basescu
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Fostul președinte Traian Băsescu a comentat din nou, duminică, pe tema celor întâmplate în ajun în Piața Victoriei și a reacțiilor stârnite în PSD, exprimându-și părerea că din „bătălia pentru putere a găștilor din interiorul PSD”, cei care vor fi făcuți vinovați vor fi jandarmii.

traian basescu
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Liderul PMP spune că „Jandarmeria este prinsă în jocul politic a două....doamne”, aluzie la primarul general Gabriela Firea, respectiv ministrul de interne Carmen Dan. 

Fostul președinte face o scurtă recapitulare a faptelor și spune că incidentele de sâmbătă au fost declanșate de un „bătrân bolșevic agresiv” și de un „protestatar de cea mai joasă speță”, iar jandarmii au intervenit „strict în limita procedurilor”.

„Premierul PSD cere să nu se organizeze un târg în Piața Victoriei, conștient fiind de implicații. Primarul general PSD dispune, cu cinism, să se organizeze târgul în Piața Victoriei, deși era conștient de potențialul conflictual al acestei decizii. Numai ce începe în Piața Victoriei montarea scenei pentru târg și conflictul violent izbucnește între un bătrân bolșevic agresiv și un protestatar de cea mai proastă speță, care îl lovește pe bătrânul bolșevic. Jandarmii intervin strict în limita procedurilor și îl încătușează pe protestatarul bătăuș, spre a-l duce la poliție. După incidentul violent, primarul general, cu codița pleoștită, își retrage din Piața Victoriei recuzita cu care a provocat scandalul și anulează târgul proferând amenințări cu dosare penale și acuzând Jandarmeria", a scris Băsescu, duminică, pe Facebook.

Liderul PMP adaugă: „Sare imediat și ministrul de interne PSD care, cântând în strună Primarului General, anunță o anchetă drastică la Jandarmerie”.

Senatorul trage concluzia:  „Și, uite așa, din bătălia pentru putere a găștilor din interiorul PSD, care utilizează pe scară largă în spațiul public numai... doamne și domni, vinovați vor fi jandarmii”.

Și sâmbătă, când incidentele din Piaţa Victoriei erau în plină desfăşurare, Traian Băsescu a postat un mesaj pe Facebook și i-a cerut Gabrielei Firea să renunțe la ideea organizării târgului din Piaţa Victoriei. Detalii, aici.

Sâmbătă dimineaţă, în Piaţa Victoriei, s-au strâns câteva zeci de protestatari, ca urmare a deciziei Primăriei de a organiza  un târg de Crăciun în piaţă, în condiţiile în care aceasta a devenit locul tradiţional de desfăşurare a manifestaţiilor antiguvernamentale. Au avut loc ciocniri între protestatari şi jandarmi, o persoană ar fi fost agresată de protestatari, conform Jandarmeriei, iar trei dintre manifestanţi au fost amendaţi. De asemenea, protestatarii au demontat schelele scenei pregătite pentru târgul de Crăciun. Ulterior, municipalitatea a anunţat că va muta Festivalul de colinde din Piaţa Victoriei într-un alt loc. Incidentele au făcut-o pe Gabrielei Firea să aibă un comentariu public foarte acid, în care a avertizat că statul e amenințat de anarhie, pentru că instituțiile nu apără Constituția. La rândul ei, ministrul de interne, Carmen Dan, a cerut verificări după ce primarul Capitalei a criticat modul în care autorităţile au intervenit în cazul protestului din Piaţa Victoriei.

Citiți și:  Gabriela Firea renunță: Târgul de Crăciun se mută din Piața Victoriei. Ce spune Carmen Dan după incidente

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri