Sari la conținut
News Alert

Biroul permanent al Senatului a luat în discuție propunerea creării unui spațiu pentru fumători

Legea care interzice fumatul în spațiile publice închise, publicată în Monitorul Oficial

„Unul dintre colegii senatori a venit cu o propunere să mutăm unul dintre bufetele pe care le avem din amplasamentul existent acolo unde există și o terasă, ca să permitem celor care sunt fumători să respecte legea sau să nu încalce legea, mai bine zis. Am dat dispoziție secretarului general să operaționalizeze acest lucru. Dacă sunteți fumători, vă pot spune că e de bine”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, la finalul ședinței conducerii Senatului.

Întrebat dacă spațiul alocat fumătorilor ar putea deveni funcțional până în data de 16 martie, președintele Camerei superioare a Parlamentului a replicat: „Nu știu. Nu mă întrebați lucruri de administrație că nu este de resortul meu să mă ocup de așa ceva”.

El a precizat că nu a fost realizată, pentru moment, o evaluare a costurilor.