C. P. Tăriceanu: Parlamentul trebuie să adopte măsuri care să elimine abuzurile unor magistrați

Data publicării:
CALIN POPESCU TARICEANU GUVERN 2007 2 AGERPRES

Aș putea să mă transform în detectiv amator și să găsesc tot felul de nepotriviri în derularea acțiunilor DNA care au dus la arestarea preventivă a primarului Oprescu: flagrantul nu a fost flagrant, aparatul de bruiere a telefoanelor nu a fost găsit, dacă DNA a întocmit de 2 ani dosare penale pe numele lui Oprescu, pentru ce a așteptat atât, dacă Oprescu a luat mită 1 milion de euro în mai multe tranșe, așa cum declară un denunțător aflat în cercetare penală. Din nou, de ce a așteptat DNA atâta vreme? (...) Ca președinte al Senatului, ca președinte de partid și ca senator am încercat să pun pe lista priorităților clasei politice rezolvarea unor probleme grave din Justiție. (...) Parlamentul trebuie să adopte măsuri legislative care să elimine neregulile și abuzurile unor magistrați și interferența neavenită în actul de Justiție a unor instituții din afara autorității judecătorești. (...) Invit toate partidele parlamentare să ne așezăm la masa negocierilor ca să adoptăm un program legislativ de urgență pentru soluționarea gravelor probleme din Justiție. Doresc să fie limpede: lupta anticorupție trebuie continuată, dar nu e admisibil ca stabilitatea în funcții înalte și reputația politicienilor să atârne de declarațiile vreunui denunțător aflat, eventual, în penitenciar și care ar spune orice ca să mai scape din pedeapsă”, a arătat Călin Popescu Tăriceanu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri