Sari la conținut

C. T. Popescu, despre "cocotierii" lui Dragnea: Sper să revină asupra răspunsului

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a vorbit la Digi24 despre ultimele dezvăluiri Rise Project privind afacerile imobiliare ale lui Liviu Dragnea şi milionul dispărut din declaraţia de avere. „Am cumpărat cocotieri!”, a motivat ironic Liviu Dragnea. "Sper ca Dragnea să revină asupra răspunsului şi să dea socoteală ce a făcut cu milioane de euro”, a spus jurnalistul.

Înţeleg că Dragnea a vândut terenuri din Teleorman, nu din Brazilia, ţara cocotierilor. Asta e ştirea: că Dragnea a vândut terenuri şi a obţinut bani. Erau terenurile lui, obţinute cum?!

Din toată povestea asta nu am a reţine din povestea braziliană nimic. Până acum am văzut ştiri făcute cu Lambada pe sonor, cu piscine şi comentariul că se întâlnea acolo cu milionarul român Costel Comana. Nu aduce nimic incriminant pentru Dragnea.

Întrebat fiind unde e milionul de euro, el a răspuns: am cumpărat cocotieri.

În calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor, atunci când eşti întrebat nu despre câte amante ai, ci ce ai făcut cu banii rezultaţi din vânzarea unor terenuri prezente în declaraţia de avere - o întrebare extrem de justitificată a presei la care Dragnea răspunde: am cumpărat cocotieri - asta n-are voie să facă Dragnea.

Dragnea trebuie să răspundă pentru că a răspuns aşa. Sper ca Dragnea să revină asupra răspunsului şi să dea socoteală ce a făcut cu milioane de euro”, a comentat jurnalistul Cristian Tudor Popescu.