Sari la conținut

C.T.Popescu: Traian Băsescu impune imaginea unui maimuțoi care s-a aflat la comanda unui avion

Cristian Tudor Popescu invită la introspecție. „Trebuie să vedem ce anume din noi rezonează cu ticăloșia din acest personaj” care a condus România timp de zece ani, afirmă jurnalistul. El spune că dacă îi poate înțelege pe cei care l-au votat pe Traian Băsescu în 2004 și 2009, nu ar avea, în schimb, ce să comunice cu o persoană care ar mai continua să-l susțină pe fostul președinte și în actualele condiții.

Iată comentariul lui Cristian Tudor Popescu la Digi24:

„Eu mă gândesc, auzind aceste vorbiri ale dlui Băsescu, la acei susținători ai lui de-a lungul anilor, acei votanți ai lui, care nu l-au preferat pentru mârlănie, pentru agresivitate, pentru cinism, pentru fățărnicie, ci aceia care au crezut că omul acesta chiar are intenția să aducă mai multă dreptate în țara asta, să elibereze justiția de presiuni politice, să nu mai fie nimeni, indiferent de rang, care să se cocoațe deasupra legii – oameni care au crezut în Traian Băsescu, fără să se identifice cu caracterul lui infect. Și mă întreb ce e în sufletul lor acum. Eu nu am altă imagine pentru domnul Traian Băsescu decât aceea a unui maimuțoi periculos care s-a aflat la comanda unui avion. Este imaginea pe care o impune acum dl. Traian Băsescu și pe care eu o știu din 2004, (...) când Traian Băsescu a riscat ucrainizarea României.

Întotdeauna, acest om, pentru interesul lui personal, a fost capabil să dea orice principiu la întors, să nege astăzi ceea ce a susținut ieri.

(...) Din discuțiile pe care le-am avut cu dl. Băsescu am înțeles un lucru: că omul acesta nu are nimic sfânt. Nu există nimic ce respectă omul acesta, nu are niciun scrupul, este capabil de orice. Este capabil să devină astăzi aliatul hoților și al hăulitorilor de televizor. Cealaltă componentă fundamentală a domnului Băsescu, pe lângă cinism și fățărnicie, (este – n.r.) prostirea în față, pe care o practică la adresa acestui popor de ani de zile.

Sigur că pot fi niște disfuncții în justiție, evident că nu sunt pe-acolo niște arhangheli, niște îngeri la DNA, magistrați, SRI, dar dl. Băsescu atacând în felul acesta vârfurile justiției și ale organelor de forță ale statului, ne tratează din nou ca pe antropoizi. (...)

Păi, cum, când are fratele, după ce a stat în pușcărie cât a stat și acum este în domiciliu forțat – știm cu toții pentru ce –, când ginerele lui este cercetat pentru șantaj, când pupila lui – ar fi trebuit să încep cu ea – se află la Rahova, cu acuzații foarte grave de corupție, deci în aceste condiții, dl. Băsescu atacă justiția, atacă vârfurile justiției din România.

Orice cetățean de bun-simț din țara asta (...) ar fi spus: domnule, dacă am problemele astea în legătură cu persoane foarte apropiate de mine este corect să tac în raport cu justiția. Trebuie să tac, pentru că sunt în cauză, pentru că nimeni nu poate să ia în serios ceea ce spun în clipa în care sunt, de fapt, scos din minți de prezența acestei doamne la Rahova. Despre asta este vorba. (...)

Mă și întreb cum mai arată persoanele care îl mai cred pe dl Băsescu în clipa de față.

 

George Becali şi Traian Băsescu, în 2006 FOTO: Mediafax Foto

Eu l-am văzut pe omul acesta de atâtea ori! Este un om de o fățărnicie fără margini. Odată, i-am reproșat chestiunea cu Gigi Becali, faptul că se dusese să bea cu el într-un restaurant și pe urmă s-a suit în mașină și a plecat, după ce consumase băuturi alcoolice. I-am reproșat acest gest cu Becali și, în discuție, la un moment dat, eu, ca ipoteză în dialog, i-am spus: Dar ce-ați face, dacă eu m-aș apuca de luni să-l susțin pe Gigi Becali? Bineînțeles, era o ipoteză aproape umoristică pe care eu o puneam în discuție. La care, dl. Băsescu, foarte serios, a spus: De luni încep să-l atac pe Becali. Deci până ieri am băut cu el, de luni încep sa-l atac, dacă matale îl susții pe Becali. Deci, este un om care nu are niciun fel de scrupul. L-am văzut reevaluând persoane care ieri erau mafia lui Năstase, apoi au devenit aliații lui principali, l-ați văzut schimbându-și atitudinea de nu știu câte ori (...)

Eu sper și cred că justiția nu se va clătina nicio secundă în fața zbieretelor acestui personaj. Cred că o să-și vadă de treabă și face treabă bună. Foarte bine, dacă sunt probleme în legătură cu procedura, cu arestul preventiv, aceste probleme trebuie rezolvate, dar asta nu înseamnă să încerce cineva să stopeze ceea ce se întâmplă. (...)

Singura noastră problemă nu e acest Băsescu, problema noastră este că zece ani, Traian Băsescu a fost președintele ales al României. Cumva trebuie să privim înlăuntrul nostru și să vedem ce anume din noi rezonează cu ticăloșia din acest personaj.

Nici măcar eu nu mi l-am imaginat în postura hidoasă în care se așază de bunăvoie astăzi.

Dacă i-am înțeles pe cei care l-au votat pe Traian Băsescu în 2004, atunci când posibilitatea cealaltă era Adrian Năstase, dacă nu i-am mai înțeles pe cei care l-au votat în 2009, având în fața ochilor lovirea copilului de către Traian Băsescu, dar, mi-am spus, la urma urmei, ce era mai bine, să vină Vîntu? Să fie Sorin Ovidiu Vîntu împăratul României? Acum, dacă o persoană, în condițiile astea, mai este susținătorul lui Traian Băsescu, eu personal n-aș avea nimic de comunicat cu un astfel de om”, a conchis jurnalistul.

(Urmăriți în materialul video de mai sus comentariul integral al lui Cristian Tudor Popescu la Digi24)