Călin Popescu Tăriceanu cere suspendarea președintelui Traian Băsescu

Data publicării:
calinpopescu

Potrivit comunicatului, Călin Popescu Tăriceanu cere ca procedura să fie demarată pe 23 septembrie, iar referendumul de demitere să aibă loc pe 2 noiembrie, în acceaşi zi în care se organizează primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Preşedintele Senatului invocă două momente în care preşedintele ar fi încălcat Constituţia.

În scrisoarea PLR sunt menționate „atingerea gravă şi iremediabilă adusă prestigiului funcţiei prezidenţiale prin implicarea fratelui Preşedintelui României în fapte de corupţie extrem de grave, precum şi relaţiile acestuia cu persoane care aparţin unor grupuri de crimă organizată foarte periculoase, grupuri care au fost folosite în interes electoral şi de Preşedintele României”.

„Când Preşedintele l-a păcălit pe premier la semnarea Pactului de coabitare, Traian Băsescu a nesocotit Constituția în litera şi spiritul ei”, se mai arată în documentul PLR

Călin Popescu Tăriceanu vorbea despre o eventuală declanşare a procedurii de suspendare încă de acum o lună. Atunci, decizia era susţinută de premier.

Dacă se va încălca Constituţia, putem foarte bine să..., ba chiar cred că avem obligaţia să aplicăm prevederile constituţionale. După cum ştiţi, Curtea Constituţională i-a dat voie să facă campanie electorală”, spunea Victor Ponta.

Opoziţia în schimb consideră intenţia lui Calin Popescu Tariceanu drept un joc politic, fără temei.

Nu, nici pe departe şi e o temă falsă. Domnul Tăriceanu vrea să se valideze, probabil. Vrea să îi propună lui Ponta să îl pună prim-ministru. Jocuri de genul acesta nu ne interesează, e o temă falsă”, declara președintele PDL, Vasile Blaga.

Traian Băsescu a mai fost pana acum subiectul a două suspendări. Niciuna dintre tentativele de demitere nu a avut succes. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri