Călin Popescu Tăriceanu: Gabriel Oprea, mai frecventabil decât Traian Băsescu

Data publicării:
taricealu

„Obiectivul ALDE este să mergem singuri la alegerile locale, pe liste proprii. Acolo unde vor fi interese comune cu PSD, probabil că acel lucru îl vom face, dar aceste înțelegeri locale nu vor face parte dintr-un document”, a spus Călin Popescu Tăriceanu, la emisiunea Km0, evitând să comenteze faptul că UNPR va candida pe listele consilierilor PSD la alegerile locale.

Întrebat dacă Gabriel Oprea i se pare un partener politic frecventabil, președintele ALDE a răspuns că „dl. Gabriel Oprea conduce un partid care se comportă după regulile democratice.”

„Dacă discutăm despre frecventabilitate, sunt persoane în România cu care chiar nu doresc să am de-a face. Cum ar fi dl. Băsescu și partidul dânsului. În calitate de președinte a făcut extrem de mult rău. Chiar am discutat cu colegii mei dacă ne-am propus cu cineva să nu colaborăm, acesta este partidul domnului Băsescu”, a completat el.

Despre acuzațiile grave pe care procurorii DNA i le aduc lui Gabriel Oprea, președintele Senatului a spus: „Cu prea multă ușurință noi preluăm acuzațiile făcute procurori la adresa unor personalități politici sau oameni simpli și îndepărtăm din start prezumția de nevinovăție. Eu nu pot să apreciez și cred că este rolul instanței să aprecieze dacă dl. Oprea a folosit în mod abuziv sau nu coloana cu antemergător de poliție. Cred că dl. Oprea trebuie să se bucure ca orice alt cetățean de prezumția de nevinovăție.”

Întrebat dacă consideră că într-o țară cu o democrație mai solidă decât România un politician asupra căruia planează astfel de acuzații ar mai candida la următoarele alegeri, având în vedere și faptul că un om și-a pierdut viața, Călin Popescu Tăriceanu a răspuns că „întrebarea este foarte bună”.

„Fiecare consideră în momentul în care este într-o situație politică ce trebuie să facă, numai că în România, așa cum am văzut în ultima perioadă, excesele și abuzurile în Justiție curg. Arestările preventive, scurgerile de informații din dosare, înlăturarea prezumției de nevinovăție, lucrul acesta mă pune în situația să mă întreb dacă drepturile și libertățile cetățenilor sunt respectate, dacă aceste abuzuri nu au în spate și alte resorturi”, a mai spus Călin Popescu Tăriceanu.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri