Sari la conținut

Călin Popescu Tăriceanu îi ia apărarea lui Dan Șova: Nu am știut că avem un geniu la Comisia juridică

Foto: Agerpres 

Nu am știut că avem un geniu la președinția Comisiei juridice de la Senat, care este capabil în câteva ore să parcurgă 3.000 de pagini de documente și să ia și o hotărâre împreună cu membrii Comisiei, mai ales atunci când este vorba de libertatea oamenilor, indiferent cine sunt ei - oameni normali sau parlamentari. Cred că nu e normal să ne jucăm cu libertatea acestora. Pe mine, această modalitate de lucru în Comisie mă face să îmi pun mari semne de întrebare cu privire la seriozitatea și responsabilitatea cu care unii dintre parlamentari își îndeplinesc atribuțiile”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, la Senat.

Întrebat dacă intenționează să conteste procedura urmată în Comisia juridică, Călin Popescu-Tăriceanu a replicat: „Nu trebuie să contestăm procedura, dar putem să observăm că dacă lucrurile se desfășoară în acest fel, atunci orice pretenție de a reda credibilitatea Parlamentului ca instituție o să rămână la stadiu de deziderat”.

Agerpres notează că, astăzi, Comisia juridică a Senatului a dat aviz favorabil cererii Justiției privind încuviințarea reținerii și arestării preventive a senatorului PSD, Dan Șova.

Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a sesizat procurorul general pentru a cere președintelui Senatului încuviințarea reținerii și arestării preventive a lui Dan Șova.

Potrivit DNA, în perioada octombrie 2011 - iulie 2014, Dan Șova a pretins sume de bani și a primit în total 100.000 de euro de la o persoană denunțătoare, în schimbul traficării influenței sale reale pe care o avea pe lângă Mihai Bălan, director general al CET Govora SA, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unui contract de asistență juridică cu o anumită societate de avocatură, contract de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro/lună.