Candidatul-spion. C.T. Popescu: „Niciun cetățean serios nu trebuie să își piardă timpul ascultând elucubrația asta”

Data publicării:
cristian tudor popescu ctp 5345359-Mediafax Foto-Octav Ganea

Sunt curios să văd momentul în care va pronunța un nume Traian Băsescu. Pentru că din acel moment intervin o serie de complicații pentru domnia sa”, a spus Cristian Tudor Popescu la emisiunea „Jurnalul de Seară”.

În opinia sa, nu este vorba despre un ofițer acoperit aflat încă în funcție, pentru că acest lucru ar fi o acuzație directă adusă serviciilor de informații din România.

Ele sunt ținute a nu mai avea o astfel de relație cu cineva care candidează la președinție. Și, de altfel, au și declarat conducerile mai vechi și conducerea nouă a SRI că se feresc ca de foc de așa ceva, să aibă ofiteri acoperiți la nivelul unor politicieni care pot fi de rang înalt și, în general, în zona politicului”, a spus jurnalistul.

Cristian Tudor Popescu a mai arătat că, în momentul în care ar pronunța numele presupusului candidat, președitnele ar trebui să spună și de unde știe că acesta a fost ofițer acoperit și în ce condiții a obținut această informație.

Nu intră în fișa postului să poată vedea listele de ofițeri acoperiți ale serviciilor de informații”, a arătat el.

Jurnalistul mai spune că președintele trebuie să explice și care este scopul acestei dezvăluiri.

Pentru că, atâta vreme cât respectivul nu a comis vreo infracțiune, nu a comis vreo infracțiune, ceva rău sau ilegal în exercitarea funcției de ofițer acoperit, nu are de ce să îl dezvaluie. Pentru că este o ocupație în servicii secrete legale, nu e vorba de Securitatea care l-a trimis pe domnul Băsescu la Anvers. Poate a rămas cu mintea în perioada respectivă. Acum e vorba de niște servicii într-o țară democratică. Și atunci ce ne spune acest domn Băsescu? Care e răul pe care l-a produs respectivul? Altfel acel ins poate să spună, simplu, că a fost ofițer acoperit, nu am comis prin asta nimic ilegal, mi-am făcut datoria în chip patriotic”, a spus el.

Dar ceva îmi spune că Băsescu nu va rosti niciun nume. E foarte greu să câștige ceva din bâlciul ăsta. Nu văd cum ar putea câștiga ceva capital electoral și mai ales pentru pupila sa. Pentru că se poate face o legătură rapidă între declarația nerușinată a domnului președinte, nesimițită la adresa unei națiuni întregi, că și-a folosit funcția prezidențială în cei 10 ani de mandat ca să o protejeze și să o ajute pe numita Udrea”, a mai spus Cristian Tudor Popescu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri