Cătălin Predoiu, la testul de sinceritate: Primele două măsuri pe care le-ar lua în calitate de premier 

Data publicării:
CATALIN

Cătălin Predoiu a fost invitatul Elenei Vijulie, la emisiunea Kilometrul 0, de la Digi24.

Locul din România în care v-ar plăcea să petreceţi o vacanţă?

Când eram mai tânăr, eram înnebunit după mare. Acum muntele. Toată lumea spune că România e o ţară frumoasă, chiar e. În ultima perioadă am fost mai încântat de munte.

Cumpărături la supermarket sau la piaţă?

Mai degrabă la supermarketuri.

E bine să se închidă supermarketurile în weekend?

Am fost în dezacord cu această idee.

E bine sau rău că Vaticanul a ales să recunoască Palestina?

E o măsură de deschidere pe care Europa a demonstrat-o faţă de statul palestian. Cred că trebuie procedat cu prudenţă acolo, situaţia în Orientul Mijlociu e mult mai complicată decât pare şi România trebuie să rămână pe liniile tradiţionale. Cred că politica noastră externă trebuie să rămână pe liniile tradiționale.

Aţi sprijini militanţii unionişti de la Chişinău?

Cel mai bun sprijin este parcursul european al Republicii Moldova, este cea mai bună cale pentru interesele Republicii Moldova în Uniunea Europeană.

A existat o decizie în colegiul director PDL de boicotare a referendumului în 2012 la PDL?

Nu eram membru PDL atunci. Am avut mandat apolitic, de tehnocrat, din 2012 din mai şi până în iunie 2013. Am fost în afară politicii. Nu am date.

Laura Codruța Kovesi merită un nou mandat?

Ar mai merita două.

Cine va găsi contractul Bechtel? SRI, DNA?

S-ar putea să spună domnul Şova unde e.

Caracterizaţi în câteva cuvinte următoarele persoane publice:

Mircea Geoană?

Un om care a ştiut să reinventeze.

Alina Gorghiu?

O speranţă, care va confirma.

Monica Macovei?

Consecvenţă cu propria linie politică.

V-aţi simţit trădat în politică?

E un lucru relativ trădarea. Poţi să-ţi trădezi propriile obiective, propriile idealuri. Nu. Pe de altă parte e greu să convingi pe toată lumea şi nici nu trebuie să ai pretenţia ca toată lumea să fie de acord cu tine. De aia e frumoasă politica.

Primele două măsuri ca premier?

Aş porni un program de simplificare a legislaţiei, aş pleca într-un program de atragere de investiţii străine. Aş lua toate măsurile în dialog cu capitalul autohton, pentru dezvoltarea acestuia.

Dacă ar fi alegeri în toamnă, ce scor ar avea PNL?

La ora asta sondajele indică că acum e peste PSD.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri