Sari la conținut

Cătălin Predoiu vrea o dezbatere „politică serioasă” între PSD și PNL pe tema Codului Fiscal

 

„Suntem în Săptămâna Luminată! Am auzit mai mulţi lideri PSD propunând negocieri pe Codul Fiscal. În sfârşit, o atitudine înţeleaptă! Problemele semnalate de noi, în acord cu observaţiile mai multor economişti reputaţi, inclusiv cu cele formulate de Consiliul Fiscal, BNR, Comisia Europeană, FMI şi Banca Mondială, legate de proiectul Codului Fiscal, reprezintă un argument în plus pentru o dezbatere politică serioasă pe Codul Fiscal între PSD şi PNL. Părerea mea este că o astfel de dezbatere este necesară şi utila României. Cred însă că PSD trebuie să facă o serie de paşi în privinţa următoarelor subiecte:

1) Din respect pentru Diaspora, să accepte votul prin corespondenţă;

2) Să accepte eliminarea totală a imunităţii pentru parlamentari;

3) Să îi solicite dlui Tăriceanu retragerea de la Preşedinţia Senatului;

4) Să voteze Legea finanţării partidelor politice în forma cerută de Preşedinte la reexaminare;

5) Să includa în delegaţia de negociere cu instituţiile financiare internaţionale un observator din partea PNL, pentru transparenţă.

În concluzie, cred că ar fi bine pentru România să înţelegem cu toţii că acesta este un moment prielnic pentru a demonstra tuturor că România are capacitatea politică de mobilizare atunci când este nevoie. Ar fi o dovadă de înţelepciune politică”, a scris Cătălin Predoiu pe Facebook.

Suntem în Săptămâna Luminată! Am auzit mai mulţi lideri PSD propunând negocieri pe Codul Fiscal. În sfârşit, o atitudine...

Posted by Cătălin Predoiu on Tuesday, April 14, 2015