Sari la conținut

Ce condiții îi pun partidele premierului desemnat Dacian Cioloș

Pentru a da credit Guvernului Dacian Cioloş, PSD vrea garanţii că vor fi continuate programele Cabinetului Ponta.

Liviu Dragnea, președinte PSD: „Să se menţină creşterea economică. Măsurile adoptate prin Codul fiscal să fie implementate. Discuţiile în ceea ce privește salarizarea bugetară trebuie să fie duse la capăt. Să dea un semnal că guvernul va asigura independența justiţiei. În ceea ce priveşte prefecţii, l-am avertizat că există un risc foarte mare, ca, dacă încep schimbări masive în prefecturi, administraţia să funcționeze cu mari sincope”.

În schimb, liberalii îi cer premierului desemnat să cureţe administraţia.

Alina Gorghiu, copreşedinte PNL: „Am insistat pe un lucru care ni se pare prioritar și anume ideea de depolitizare a administrației”.

Şi liderii UDMR au pus câteva condiţii. În schimbul votului pentru învestitură, aceştia au cerut ca ministrii să nu fie membri de partid sau apropiaţi ai partidelor. În plus, UDMR vrea ca noul Guvern să acorde mai multă atenţie minorităţilor.

Liderii ALDE i-au cerut premierului desemnat să ia în calcul reducerea TVA la toate alimentele, neimpozitarea profitului reinvestit, reducerea CAS-ului cu 5 puncte procentuale să rămână neschimbată, dar şi elaborarea unei legi a lobby-ului.

Partidul condus de Mircea Geoană a solicitat în schimb, un cod de etică pentru viitorii miniştri şi modificarea legii electorale.

Condiţii asemănătoare are şi Mişcarea Populară. Traian Băsescu, președintele formațiunii Mișcarea Populară: „Priorităţile noastre sunt legea sănătăţii, să trecem la 100 de senatori şi 200 de deputaţi, proiectul de lege prin care primarii să fie aleşi din două tururi şi nu dintr-un singur tur. Având în vedere agenda noastră, cu certitudine vom fi un partid de opoziţie”.

La rândul lor, minorităţile naţionale au cerut reformă administrativă.

În schimb, progresiştii lui Gabriel Oprea au fost singurii care nu au pus condiţii pentru a sprijini Guvernul Dacian Cioloş.