Sari la conținut
News Alert

ALDE susţine că prefectul trebuie să fie politic

Partidele vor să fie luată o decizie în privinţa viitorilor prefecţi imediat după campanie. În prezent, aceştia sunt consideraţi apolitici, dar politicienii recunosc că, în realitate, sunt numiţi de Guvern la propunerea partidelor. În discuţia despre reforma administraţiei sunt două variante de lucru: fie sunt clar asumaţi de partide, fie rămân apolitici, dar sunt introduse noi criterii pentru selecţie.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, susţine că imediat după alegeri trebuie declanşată o dezbatere serioasă în privinţa prefecţilor.

„Opţiunea de a rămâne în continuare în această ipocrizie, în care, vezi Doamne, prefecţii sunt „apolitici” sau se ia o decizie sănătoasă, sănătoasă şi asumată. Dar dacă rămânem în această formă, atunci trebuie să mai punem ceva, trebuie să creăm un corp de prefecţi de diverse culori politice”, spune Liviu Dragnea, preşedintele PSD.

Liberalii vor ca prefectul să rămână apolitic, dar să fie îmbunătăţită actuala lege. Ei spun că în funcţia ar trebui să ajungă doar cei cu o anumită vechime ca înalt funcţionar public.

„Am face cea mai mare greşeală să-l politizăm şi pe prefect pentru că devine atunci un om prea puternic peste o administraţie locală aleasă”, afirmă Gheorghe Falcă, coordonator campanie PNL.

Actualul Guvern a pus în discuţie din primăvară un proiect privind reforma administraţiei. Premierul Dacian Cioloş le cere partidelor să îşi asume clar dacă vor politizarea funcţiei de prefect.

„Şi categoria asta de înalţi funcţionari reprezintă şi un corp de elită, de expertiză a partidelor respective, cu care partidele vin şi pleacă de la putere”, spune Dacian Cioloş, premierul României.

Cei de la ALDE susţin că prefectul trebuie să fie politic.

Avem nevoie ca acei care sunt în teritoriu, reprezentanţii Guvernului, să aibă rang de secretar de stat, deci să fie numiţi de primul-ministru”, spune Daniel Constantin, copreşedinte ALDE

Oamenii au şi ei păreri împărţite.

Potrivit legii actuale, prefectul este apolitic, fiind reprezentantul Guvernului în teritoriu, el având printre atribuţii verificarea legalităţii actelor emise de primării şi Consiliile Judeţene, dar şi de a coordona instituţiile deconcentrate din teritoriu.