Sari la conținut

Cererile lui Klaus Iohannis, ignorate de Parlament

Senatorii au blocat ancheta în cazul lui Varujan Vosganian. Deputaţii au făcut la fel în ceea ce-l priveşte pe Laszlo Borbely. În plus, reforma electorală vine cu măsuri care duc România cu zece ani în urmă: alegerea indirectă a şefilor de Consilii Judeţene şi alegerea parlamentarilor pe liste impuse de partide. Cât despre votul prin corespondenţă, deocamdată nu a fost făcut niciun progres.

Primul mare test a fost picat cu brio la doar câteva săptămâni după ce liderii de partide bătuseră palma cu preşedintele. Senatorii au votat, din nou, împotriva începerii urmăririi penale a unuia dintre ei: Varujan Vosganian. Preşedintele a reacţionat pe Facebook.

Mă aşteptam ca Senatul să încuviinţeze cererea DNA de începere a urmăririi penale în cazul senatorului PNL Varujan Vosganian. Votul senatorilor arată că nu s-a înţeles încă pe deplin necesitatea schimbării pentru care am pledat atât la consultările cu partidele politice parlamentare, cât şi în recentul discurs ţinut în plenul Parlamentului”, a scris Klaus Iohannis.

Mustrarea şefului statului nu a stârnit nicio emoţie. Deputaţii au procedat identic cu senatorii o lună mai târziu, în cazul lui Laszlo Borbely. Preşedintele nu a mai vrut să reacţioneze.

Nici modificarea Codului electoral nu seamănă cu o reformă, ci cu o întoarcere în timp. Războiul lui Victor Ponta cu greii PSD din teritoriu a provocat schimbări importante ale legislației electorale. Şefii de Consilii judeţene, de pildă, nu vor mai fi aleşi direct, de către cetăţeni, ci indirect, de consilieri. Un sistem de vot aplicat în România post-decembristă până în 2008, şi eliminat tocmai pentru că şefii Consiliilor Judetene erau controlați vizibil de partidele lor.

Cât despre votul prin corespondenţă, destinat diasporei, politicienii nu au mişcat un deget în ciuda promisiunilor. Un parlamentar a încercat imediat după alegeri să aducă în discuţie un proiect de lege în acest sens. În replică, a fost luat în râs de preşedintele Camerei Deputaţilor.

Ne place să fim frumoşi la televizor. Voturile pentru alegerile prezidenţiale sunt peste cinci ani. Nu putem să reparăm greşeala din noiembrie. Să venim la microfon, să muşcăm microfonul şi să spunem numai trăsnăi”, a spus Valeriu Zgonea. De atunci şi până acum, niciun alt parlamentar nu a mai spus însă absolut nimic pe tema votului românilor din străinătate. Nici măcar trăsnăi.