Sari la conținut

Cine ar putea fi viitorul președinte al Camerei Deputaților, în locul lui Valeriu Zgonea

Cele mai mari șanse pentru funcţia de al treilea om în stat pare să le aibă Florin Iordache, vicepreședinte al Camerei Deputaților.

Sunt însă și membri ai Comitetului Executiv Național care spun că Victor Ponta ar putea prelua funcția lui Valeriu Zgonea. Se pare că există chiar și un SMS primit de la fostul premier, prin care acesta spune că ar fi dispus să accepte șefia Camerei Deputaților.

Întrebat despre această posibilitate, Liviu Dragnea, președintele PSD, a evitat să dea un răspuns clar.

Dl Ponta e pregătit pentru toate funcțiile, dar punctul meu de vedere o să-l exprim, așa cum e firesc, în Biroul Permanent Național. Nu e o decizie ușoară, trebuie cântărită foarte bine. Contează și părerea celor din grupul parlamentar”, a spus Liviu Dragnea.

Primul Biroul Permanent va avea loc după Paște. Atunci urmează să se stabilească cine va fi succesorul lui Valeriu Zgonea. Liderul grupului social-democrat va face apoi propunerea de revocare a lui Valeriu Zgonea.

Este nevoie de două voturi în plenul Camerei Deputaților – unul pentru revocarea lui Valeriu Zgonea și unul pentru numirea unui nou președinte. În acest moment social-democrații spun că nu au emoții în privința acestor voturi.

Valeriu Zgonea a fost exclus astăzi din PSD, decizie pe care el o consideră „nedreaptă”.

Citiți și:

Valeriu Zgonea, exclus din PSD
Valeriu Zgonea: Mi-am amintit de inchiziție. În loc să plece Liviu Dragnea, plec eu