Cine este Claudiu Manda, propus de Victor Ponta pentru funcţia de ministru al Bugetului

Data publicării:
manda

Victor Ponta şi Claudiu Manda s-au cunoscut la începutul anilor 2000, când actualul premier era şeful organizaţiei de Tineret a PSD. Aveau cel puţin o pasiune în comun: fotbalul.

În 2004, Claudiu Manda devine secretar general al organizaţiei de Tineret a PSD, iar în 2006 încearcă să câştige funcţia de preşedinte al organizaţiei, lăsată vacantă de Victor Ponta. A fost momentul în care relaţiile dintre cei doi s-au răcit, Claudiu Manda acuzându-l pe Victor Ponta că a făcut înţelegeri ascunse la congresul TSD pentru ca funcţia de preşedinte să fie câştigată de Nicolae Bănicioiu, actualul ministru al Sănătăţii.

"Ponta din 2006 nu mai e Ponta din 2002 sau 2004. Diferenţa dintre cei doi e jagardelismul. Ponta mai are câteva trădări la activ", constata, imediat după ce a pierdut alegerile interne, Claudiu Manda.

Relaţiile dintre cei doi au rămas tensionate până anul trecut, când, susţinut de Valeriu Zgonea, naşul său de cununie, şi de Olguţa Vasilescu, Claudiu Manda a preluat conducerea PSD Dolj de la Ioan Prioteasa.

Claudiu Manda deţine trei terenuri intravilane şi trei case. El a acordat două împrumuturi, în valoare totală de 180.000 de lei, către două firme din Craiova, la care este asociat.

Deputat la al treilea mandat, Claudiu Manda nu se poate lăuda cu o activitate bogată. În actuala sesiune a semnat 12 propuneri legislative, dar niciuna nu a devenit lege. Din 2012 până în prezent, cel propus ca ministru pentru buget a vorbit de două ori în plenul Camerei Deputaţilor, odată pentru a depune jurământul. În primele mandate, între 2004 şi 2012, Claudiu Manda a semnat 32 de propuneri legislative. 27 din ele au fost respinse definitiv şi doar 6 au devenit legi.

Claudiu Manda are 38 de ani şi activează în politică încă din 1997, când a fost şef de cabinet la deputatul PDSR Mihai Nicolescu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri