Cine este în spatele lui Sorin Grindeanu. Răspunsul premierului

Data actualizării: Data publicării:
20170615_GRINDEANU_CONFER_06_INQUAM_Photos_Octav_Ganea

Premierul Sorin Grindeanu a subliniat încă o dată că nu are legături sau prietenii cu reprezentanţi ai serviciilor secrete.

"În spatele lui Sorin Grindeanu se află steagul României şi al UE. Era bine să fie şi un steag NATO", a glumit premierul, întorcându-se spre steagurile pe care le avea înapoia scaunului său.

"O temă care revine evident, nu am niciun fel de legătură cu servicii secrete. Colaborarea pe care am avut-o în acest cinci luni din postura de premier sau anul în care am fost ministru al comunicaţiilor a fost strict instituţional - e legal, corect şi necesar. Nu am prietenii, legături cum au alţii cu foşti şefi al serviciilor secrete din României, ceea ce nu e un lucru rău. fiecare om îşi alege prietenii. Nu vreau să personalizez. Nu am prietenii cu mine de acolo. Aşa, strict instituţional, am colaborat cu preşedintele Iohannis", a declarat Sorin grindeanu în cadrul unei întâlniri cu jurnaliştii.

Premierul Sorin Grindeanu a declarat şi joi seara, într-o conferinţă de presă, referitor la aluzia liderului PSD, Liviu Dragnea, potrivit căreia ar avea o legătură cu serviciile, că nu el este cel care a fost la „şpriţuri” şi partide de tenis cu reprezentanţi ai serviciilor. Grindeanu a avertizat că, dacă preşedintele social-democraţilor va continua cu astfel de declaraţii, el va avea reacţii „mai puterice” pe acest subiect.

FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri