Sari la conținut

Coaliția PSD-ALDE a decis susținerea miniștrilor vizați de anchetele DNA

Coaliția de guvernare a decis să strângă rândurile în jurul miniștrilor Sevil Shhaideh și Rovana Plumb, pe care DNA le bănuiește că se fac vinovate de corupție în dosarul „Belina”.

„Le-am ascultat pe cele două colege, punctele lor de vedere. Concluzia a fost una foarte clară, aceea că au respectat întocmai prevederile legiolor în vigoare și că se consideră nevinovate. După mai multe intervenții ale unora dintre membrii Biroului Permanent - nu puțini -  decizia finală a fost de sprijin total și le-au solicitat să nu demisioneze din funcție și în acest sens, ele vor fi apărate de toți membrii de partid”, a anunțat Ion Munteanu, liderul deputaților social-democrați. „Această decizie a Biroului Permanent Național PSD o voi transmite și colegilor mei din Camera Deputaților”, a precizat politicianul PSD.

Coaliţia de guvernare a avut o şedinţă luni pentru a decide dacă Sevil Shhaideh şi Rovana Plumb vor rămâne sau nu în Guvern.

Liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu, care a participat, luni, la şedinţa BPN al PSD, a declarat la plecare că a constatat „o solidaritate fără măsură” a tuturor membrilor conducerii PSD cu Sevil Shhaideh şi Rovana Plumb.

„Toţi au susţinut că cele două nu au motive să îşi dea demisia, pentru că nu au încălcat nicio prevedere legală”, a adăugat Tărceanu.

El a subliniat că transferul unei proprietăţi către autoritatea locală nu constituie o ilegalitate, iar acţiunea procurorilor anticorupţie este una „politică”.

„Sunt mii de astfel de hotărâri, e perfect legal, nu e nicio problemă de legalitate”, a ţinut să sublinieze preşedintele Senatului.

Tăriceanu a precizat că va analiza împreună cu specialiştii dacă poate fi sesizată CCR pentru un conflict juridic de natură constituţională între puterile statului.

La rândul lor, Sevil Shhaideh şi Rovana Plumb au plecat, luni, în acelaşi timp de la sediul PSD şi au declarat la ieșire că decizia colegilor lor este de a le susţine a fost luată pentru că sunt nevinovate, au respectat legea şi, ca urmare, nu demisionează din Guvern. Citiți detalii aici.

În acest moment, Guvernul Tudose are trei miniștri cu probleme. În afară de Sevil Shhaideh şi Rovana Plumb, în vizorul DNA a intrat și Viorel Ilie, ministrul pentru Relația cu Parlamentul. Acesta și trei angajați ai ministerului ar fi suspectați de „aranjarea” unui concurs pentru angajarea de funcţionari publici pe funcţii contractuale.