Comisia Juridică a Camerei recomandă retragerea imunității deputatului Cătălin Teodorescu

Data publicării:
catalin teodorescu - crop facebook

Cererea de încuviinţare a arestării preventive a deputatului Cătălin Teodorescu nu a întrunit, miercuri, numărul de voturi pentru aprobare, rezultatul votului indicând 146 de opţiuni favorabile.

Potrivit procesului verbal prezentat în plen de secretarul Camerei Marcel Ciolacu, numărul deputaţilor prezenţi a fost de 292, 146 din voturile valabil exprimate fiind "pentru" şi 101 "împotrivă".

Secretarul Camerei, Marcel Ciolacu a declarat, luni, că în cazul votului prin care s-a respins încuviinţarea arestării preventive a deputatului Cătălin Teodorescu a fost făcută o "eroare materială", arătând că Biroul Permanent a decis să ceară un punct de vedere de la Comisia juridică.

Marcel Ciolacu a precizat, după şedinţa BP, că la votul din plen în privinţa lui Cătălin Teodorescu, el a făcut o eroare materială, trecându-l prezent pe deputatul UDMR Marko Attila, deşi era de notorietate faptul că acesta lipsea, avâmd în vedere că, înainte de acest vot se decisese încuviinţarea arestării preventive a acestuia, informează Mediafax.

El a arătat că, fie se va corecta în plen eroarea materială şi se va constata încuviinţarea arestării preventive a lui Cătălin Teodorescu, având în vedere diferenţa de un vot la care a fost respinsă, fie se va relua votul în plen.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri