Constantin a depus actele pentru „Pro România”. Demisii în bloc din ALDE

Data actualizării: Data publicării:
daniel constantin captura

Daniel Constantin, fost vicepremier și co-președinte al ALDE, a precizat că a depus actele la Tribunal pentru înființarea noului partid. Acesta se va numi Pro România. În paralel, se înmulțesc demisiile în bloc din ALDE.

DanielConstantin_nou_partid
Sursă foto: Pagina de Facebook a lui Daniel Constantin

O spun pentru prima oară. Am înregistrat partidul. Am depus actele, așteptăm să avem și o hotărâre judecătorească. Se numește Pro România”, a declarat Constantin pentru Agerpres. Evenimentul de lansare a partidului este programat lunea viitoare.

Alături de Daniel Constantin sunt cei excluși sau propuși spre excludere, în ultima perioadă, din ALDE - Mircea Banias, Eugen Durbacă, Damian Florea -, dar și fostul ministru al Educației Sorin Câmpeanu.

Între timp se înmulțesc demisiile în masă din partidul lui Tăriceanu, plecații alăturându-se lui Daniel Constantin. Cel mai recent anunț a venit de la filiala ALDE sector 6. „În urma deciziei Biroului Politic Executiv al ALDE de a propune excluderea deputatului Damian Florea din partid, organizaţia ALDE Sector 6 împreună cu organizaţia de tineret a decis să demisioneze astăzi din partid”, au transmis foștii colegi ai lui Tăriceanu, printr-un comunicat de presă. Aceștia mai susțin că în ALDE se practică acum „o politică a epurărilor, o politică făcută numai de dragul funcțiilor”. Deputatul Damian Florea a precizat că i s-ar alătura 260 de membri din cei 300 ai filialei.

Acum câteva zile, alți peste 200 de membri ai ALDE sector 4 și-au dat demisia. „Este fosta filială PC. Toți plecăm”, declara, la acel moment, fostul co-președinte ALDE sector 4 Letiția Stoian.

Tot în ultima perioadă, și-au mai anunțat plecarea din ALDE oameni de la organizațiile sector 5 și sector 1 (circa 400 de membri, potrivit fostului lider al filialei, Răzvan Mitu).

Daniel Constantin primește ajutor în formarea noului partid de la Victor Ponta. Fostul șef al Executivului a admis că-l ajută pe Constantin așa cum l-a ajutat pe Călin Popescu Tăriceanu în 2014, când a plecat din PNL și a înființat Partidul Liberal Reformator (PLR), care avea să fuzioneze cu Partidul Conservator condus de Daniel Constantin, rezultând ALDE

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri