Cristian Pîrvulescu: Cred că e un moment istoric. E un moment oportun pentru a produce o schimbare importantă

Data publicării:
cristian pirvulescu digi 09 nov

„În momentul în care manifestațiile nu mai au amploare și chiar încetează, lucrurile se pot relua cu grijă, au loc alegerile locale, presiunea publică scade și se poate reveni încet, cu mici schimbări, la situația dinainte. E o problemă recurentă în România”, spune Cristian Pîrvulescu.

Pe de altă parte, politicienii nu au înțeles semnalul, spune politologul. Protestul din Piața Universității e o continuare a nemulțumirilor din anii trecuți. Un alt lucru pe care nu l-a înțeles clasa politică este faptul că președintele Klaus Iohannis a fost ales tocmai pentru că e un politician atipic, adaugă el.

„Va fi foarte dificil pentru aceste partide să se schimbe dacă nu schimbă imaginea, la toate nivelurile, a liderilor. Adică să vedem la nivel local lideri noi, simpatici, dinamici, care să dea încredere populației, până la vârf”, spune Cristian Pîrvulescu.

„Cred că e un moment istoric – și nu e un cuvânt mare. E un moment oportun pentru a produce o schimbare importantă. Dacă președintele vrea, poate să genereze această schimbare. Cum? Printr-un mecanism care să asigure condițiile schimbării, un mecanism pe care partidele să-l accepte. Nu printr-un simplu guvern de tranziție condus de un așa-zis tehnocrat, ci printr-un mecanism de consultări, un fel de congres al poporului care, moderat de președinte, să asigure punerea într-un program a tuturor acestor cereri ale societății civile care sunt rezonabile. Mă refer la un mecanism permanent, nu la o întâlnire accidentală”, adaugă el.

„Încă nu se arată foarte clar dacă Iohannis este un susţinător al societăţii civile, aliatul ei sau un reprezentant al clasei politice. Oricum, o singură vizită în piaţă sau o intâlnire cu participanţii la proteste nu este suficientă pentru o schimbare”, spune politologul.

Este momentul pentru o schimbare, în condițiile în care vine un an cu alegeri locale și parlamentare? Este un moment dificil, dar și unul potrivit, crede el.

E momentul propice acum, opinia publică s-a manifestat. Bați fierul cât e cald. Acum trebuie făcut, după aceea cine știe ce se întâmplă? Opinia publică românească este încă democratică, încă are așteptări democratice. Se poate întâmpla, cum se întâmplă în alte state, ca (opinia publică, n.r.) decepționată să se orienteze către mișcări extremiste și populiste”, avertizează Cristian Pîrvulescu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri