Sari la conținut

Curtea Constituţională răspunde premierului: Termenul de redactare a motivării unei decizii este de cel mult 30 de zile de la data pronunţării

 

„Argumentaţia reţinută în motivarea soluţiei pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale va fi prezentată în cuprinsul Deciziei nr. 283 din 21 mai 2014.

Potrivit dispoziţiilor art.60 alin.(1) teza a doua din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, termenul de redactare a actului jurisdicţional este de cel mult 30 de zile de la data pronunţării.

După redactare, decizia va fi comunicată Preşedintelui României și se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Folosesc acest prilej, domnule prim-ministru, spre a vă asigura de înalta consideraţie a Curţii Constituţionale”, subliniază Curtea Constituţională, într-un comunicat de presă.

Premierul Victor Ponta a transmis o scrisoare preşedintelui Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, în care arată că netransmiterea către preşedintele Traian Băsescu a deciziei privind Legea insolvenţei, procedură care să permită promulgarea actului, generează neîncasarea unor venituri.