Dacian Cioloş a demis un secretar de stat care a participat la un miting electoral

Data publicării:
dacian ciolos - gov-2.ro

Răzvan Alexandru Cuc a fost directorul Zonei Libere Giurgiu, înainte să fie numit de Victor Ponta, în octombrie anul trecut, secretar de stat în Ministerul Transporturilor. El este membru al PSD.

Încă de la ănceputul anului premierul Dacian Cioloş a anunțat că le-a pus în vedere secretarilor de stat rămași din Cabinetul anterior să nu facă politică de partid, iar prefecților și subprefecților care au intenția să participe în alegeri le-a cerut să renunțe la funcție.

„În cea mai mare parte, secretarii de stat au fost schimbați și celor care au rămas le-am pus clar în vedere că, indiferent dacă aparțin sau nu unui partid politic, pe perioada mandatului acestui Guvern le cer să nu facă politică de partid, dacă vor să rămână în Guvern ca și secretari de stat. Acolo unde voi constata că sunt secretari de stat care doresc să facă politică de partid îi voi invita să facă în partide și nu în Guvern. Acesta a fost un mesaj foarte clar pe care l-am transmis", declara Dacian Cioloș pe 8 februarie, la ''Ora prim-ministrului'' în Camera Deputaților.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri