Sari la conținut

Dan Diaconescu își face campanie electorală cu „DD-mobilul”

FOTO: MEDIAFAX

„Pe lângă DD-mobilul pe care l-am adus poporului meu, să-l vadă, să se plimbe cu el, să se bucure de el, am venit cu viitoarea aeronavă prezidenţială, celebrul avion al lui DD”, a precizat președintele fondator al PPDD. Întrebat de ce și-a cumpărat „DD-mobilul”, Dan Diaconescu a explicat: „Trăiesc la Vatican, am primit rezidenţă. Pe străzile cartierului, la două-trei zile, un cetățean simplu, devenit Papă, se plimbă cu un astfel de mijloc de locomoţie”.

Partidele sunt mici, dar speranţele sunt mari. Formaţiunile politice de buzunar, dar şi cele din eşalonul al doilea caută soluţiile salvatoare pentru a-şi lansa cu succes eurocandidaţii. Pentru a avea acces in viitorul legislativ de la Strasbourg, trebuie să treacă pragul electoral de 5%.

Ideile de campanie se doresc inedite şi menite să le asigure acestor formaţiuni politice vizibilitatea şi credibilitatea care să le aducă voturi în plus şi, implicit, mandate de europarlamentari.

Inedită a fost şi lansarea candidaţilor Partidului Verde. Aceştia s-au întâlnit cu alegătorii într-un parc din Capitală.

Organizăm un marș pe biciclete, întrucât una din problemele prioritare ale partidului nostru e strângerea de semnături pentru a iniția o hotărâre parlamentară la Bruxelles care să oblige toate țările ca în orașele mai maro de 50.000 de locuitori să se facă o infrastructură rutieră a unor benzi de circulație pentru biciclete”, a explicat Florin Brabete, candidat din partea Partidului Verde.

Victor Ponta, ținta ironiilor țărăniste

Ţărăniştii au optat pentru un cadru sobru şi i-au criticat pe guvernanţi pentru modul în care sunt trataţi şi priviţi românii în Uniunea Europeană. „În Europa, după ce trecem granița, ne simțim umiliți și ne simțim cetățeni de rang secund. Asta din cauza partidelor politice care au ocupat România și ne pun în situații umilitoare”, a declarat Aurelian Pavelescu, preşedintele PNŢCD.

Liderii PNŢCD au venit şi cu un cadou-surpriză pentru şeful Executivului.

Pentru a evita pe viitor aceste situații, de a pune țara într-o situație jenantă (...), vreau să-i fac un cadou salutar”, a declarat Sebastian Bodu, europarlamentar PNȚCD, arătând o pereche de cizme de pescar. „Sper să-i vină, o pereche de cizme pescărești, pe care să le poată purta cu încredere, alături de urarea de a intra la apă cu tot guvernul”, a adăugat Sebastian Bodu, referindu-se la premierul Victor Ponta și controversatul episod al plimbării acestuia cu o barcă pneumatică în zone afectate de inundații.

În debut de campanie, UDMR are propriile temeri legate de trecerea pragului de 5% pentru intrarea în viitorul legislativ european. Orice ajutor este binevenit.

„Trebuie să milităm pentru mobilizare. Trebuie să fim prezenți acolo unde vor fi luate deciziile care ne vor afecta pe toți, de aceea pentru noi, UDMR, e vital să fim în PE”, a declarat Kelemen Hunor, preşedintele UDMR.

Alegerile pentru Parlamentul European vor avea loc la 25 mai. Campania electorală se încheie pe 23 mai, la miezul nopții.