De ce a băgat autostrada Iaşi - Târgu Mureş în marşarier şi a revenit la Ministerul Transporturilor

Data publicării:
2401 20autostrazi-45634

Va fi un proiect al ministrului Relu Fenechiu. I-au dat-o pe cea mai scumpă, pentru că ea ar putea ajunge la un cost de aproape 9 miliarde de euro, dacă estimările sunt corecte. La un asemenea cost, timpul de execuţie ar putea fi pe măsură, poate chiar decenii, ceea ce la noi nu e ceva ieşit din comun. De altfel, şi prin ţările la care ne uităm cu admiraţie au existat autostrăzi de 200-300 de kilometri construite în 15-20 de ani.

Din declaraţiile oficialilor Guvernului, se înţelegea că va exista o strategie coerentă de investiţii, unde vor fi puse pe masă acele proiecte viabile şi responsabilii se vor concentra pe câteva. Totuşi, proiectele par acum că se împart în diverse colţuri, iar strategia de evidenţiere a proiectelor esenţiale lipseşte. Fiecare va fi de capul său şi, cine ştie, poate chiar în competiţie.

Prea multe planuri pot strica planul general. Axa nord-sud s-a înclinat cu 90 de grade

Orice proiect începe cu un plan, însă prea multe planuri pot strica planul general - acela ca România să aibă o reţea de autostrăzi. Avem acum 525 de kilometri de autostradă, însă nu şi o legătură peste munţi, şi se ştie că legarea sudului ţării de reţeaua vest europeană de autostrăzi este vitală pentru economie.

În loc de o străpungere a Carpaţilor de la sud la nord, acum a apărut însă pe firmament ideea tăierii de la est la vest, sub orchestrarea ministrului Transporturilor, Relu Fenechiu. Anunţul surpriză a fost făcut de liderul Partidului Naţional Liberal, Crin Antonescu. „Premierul Ponta l-a mandatat în mod special pe domnul ministru Fenechiu, chiar dacă autostrăzile sunt - după reorganizarea Guvernului - în resortul altui ministru”, a spus liderul PNL.

Mai exact, este vorba de mutarea proiectului Târgu Mureş - Iaşi înapoi la Ministerul Transporturilor, o idee suprinzătoare. Autostrada este unul dintre proiectele majore de care ar fi trebuit să se ocupe ministrul delegat pentru Marile Proiecte, social-democratul Dan Șova. Cum e explicat Victor Ponta, premierul României? „În acest moment nu avem soluţia de finanţare” prin marile proiecte. „Dacă Fenechiu sau altcineva găseşte o soluţie de finanţare în parteneriat public-privat, în concesiune, merită toate felicitările”, a adăugat şeful Executivului.

Drumul de mare viteză Târgu - Mureş - Iaşi ar avea 289 km şi ar putea costa, după ultimele estimări, 8,9 miliarde de euro. Iniţial, suma vehiculată era de 6,14 miliarde, dar a urcat. Aceasta înseamnă un cost pe kilometru cuprins între 11 şi 60 de milioane de euro, în funcţie de relief.

Dacă vorbim de Iaşi - Târgu Mureş, evident că trebuie să treceţi peste munte, nu se compară ca preţuri de realizat cu Craiova - Piteşti, care e câmpie, sau cu Alexandria - Bucureşti”, a explicat premierul şi acest aspect.

Costul uriaş al autostrăzii este factorul care va îndepărta investitorii

În Franţa, cea mai scumpă autostradă făcută vreodată - autostrada Titanilor - a costat de şase ori mai mult decât un drum similar la câmpie. În România, pe Arad - Timişoara, autostradă de şes, kilometrul costă 3,5 milioane de euro. Pe Iaşi - Târgu Mureş, costul este de aproape nouă ori mai mare.

Parteneriatul public privat în care se doreşte a se construi autostrada presupune un constructor care vine cu bani de acasă, realizează şi exploatează câteva decenii drumul până îşi acoperă costurile. Abia apoi autostrada ajunge în proprietatea statului. Numai că, în toţi acei ani, statul trebuie să plătească acel constructor, căci o eventuală taxă pe autostradă nu ar acoperi nici măcar lucrările curente de întreţinere.

Costurile mari ale autostrăzilor peste munţi îndepărtează investitorii. Pentru tronsonul Comarnic - Braşov, Guvernul a prelungit recent termenul de depunere a ofertelor, semn că nu prea e înghesuială. La fel se întâmplă şi cu proiectul autostrăzii de pe Valea Oltului, unde se caută în van constructori care să vină şi cu banii.

Însă chiar dacă o construcţie efectivă este întârziată la un proiect de autostradă, se pot face multe. Se pot da câteva contracte pentru studii de fezabilitate, pentru consultanţă, aşa că interesul pentru acest proiect-mamut este absolut justificat.

Potrivit standardelor oficiale de cost, preţul maxim de execuţie pentru o autostradă amplasată pe zonă de deal este de 4,9 milioane de euro pe kilometru, iar în cazul zonei de munte costul se ridică la 5,9 milioane de euro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri