Sari la conținut

De ce s-au înmulțit referendumurile în Europa? 

În anii '70, în Europa se organizau în medie trei referendumuri pe an. Acum sunt cel puţin opt.

„Oamenii aveau o identitate colectivă, căreia îi aparţineau. Iar acest lucru se destramă. Oamenii nu se mai identifică astfel, în grupuri mari. Astfel că fundamentul democraţiei reprezentative nu mai este ce a fost”, explică Stefan Lehne, analist la Carnegie Europe.

Până la sfârşitul anului, în Europa se pregătesc de referendum Marea Britanie - pentru a decide rămânerea sau ieşirea din Uniunea Europeană, Italia - pentru modificare Constituţiei, Ungaria - pentru a decide asupra cotelor de imigranţi - şi Olanda - pentru acordurile comerciale UE-Canada şi UE-Statele Unite. Sunt subiecte care au provocat dezbateri aprinse la nivel naţional şi autorităţile au decis că este nevoie de referendum pentru tranşarea problemei.

Susţinătorii democraţiei directe spun că referendumul e un act care implică oamenii şi îi face responsabili pentru deciziile care le conduc viaţa. Analiştii politici spun că e vorba şi de o revoltă a cetăţeanului.

Oamenii vor din ce în ce mai multe referendumuri. Democraţia reprezentativă trece printr-o criză. Din ce în ce mai mulţi oameni sunt dezamăgiţi pentru că sistemul partidelor politice se clatină. Apar noi forţe populiste, de dreapta şi de stânga. Oamenii au din ce în ce mai puţină încredere în politicieni. Scade încrederea oamenilor în capacitatea parlamentelor de a rezolva corect problemele. Deci, cererea e tot mai mare pentru democraţie directă”, explică Stefan Lehne, profesor la Institutul Carnegie Europe.

Unele referendumuri sunt cerute de politicienii aflaţi la putere, pentru a reduce presiunea populiştilor - cum este cazul Brexit. Altele sunt cerute chiar de liderii populişti care astfel speră să câştige susţinere împotriva directivelor europene cu care nu sunt de acord.

„În ceea ce priveste aderarea la UE, referendumul este un lucru bun. Şi în cazul ieşirii din UE se justifică. Cred că este foarte legitim pentru o ţară să organizeze un vot popular pentru ieşirea din UE. Probleme pot apărea atunci când se ajunge la schimbarea tratatelor, de exemplu, pentru că în astfel de cazuri referendumul are implicaţii în afara teritoriului naţional. Dacă România ar vota NU într-un referendum pentru schimbarea unui tratat, ar însemna blocaj pentru toată lumea”, spune profesorul Stefan Lehne.

Altfel spus, nu întotdeauna un referendum asigură calea cea mai simplă şi cea mai bună pentru rezolvarea unei dispute. Mai ales în cazul consultărilor populare care vizează tratate ale Uniunii Europene, un bloc cu 28 de state în care drumul spre consens politic poate fi oricum anevoios şi de durată.

„Dacă ne gândim la recentul referendum din Olanda, pe tema Acordului de Asociere UE-Ucraina. Un acord care a fost susţinut de Parlamentul UE, al celor 500 de milioane de oameni, a fost periclitat de 20% din populaţia cu drept de vot din Olanda. Deci, pot apărea tensiuni între democraţia naţională şi democraţia europeană. Nu putem spune că e tocmai democratic ca o minoritate dintr-un stat membru să distrugă un proiect pe care toţi ceilalţi îl susţin”, arată Stefan Lehne.

În cazul Uniunii Europene, extinderea şi dezvoltarea pot fi periclitate de febra acestor voturi populare.

„Europa nu poate exista ca o uniune de referendumuri” - atrage atenţia preşedintele Centrului pentru Strategii Liberale din Bulgaria, care mai subliniază că efectul final ar putea fi o serie de reglementări incoerente. Acest lucru se întâmplă şi din cauza faptului că, uneori, oamenii sunt chemaţi să voteze asupra unor chestiuni pe care nu le înţeleg sau nu le cunosc în profunzime. Iar un simplu DA sau NU nu este suficient.

Agenţia americană Stratfor notează, de asemenea, că „guvernele naţionale vor folosi probabil referendumurile - sau mai degrabă ameninţarea lor - pentru a cere concesii din partea Uniunii Europene, pentru a justifica decizii interne sau pentru a-şi creşte popularitatea”.

Tot în tabăra celor care cred că referendumurile pot fi toxice sunt şi cei care spun că votul popular nu ar trebui folosit pe subiecte care ţin de drepturile omului. Sau, uneori, referendumul este contaminat de dorinţa votanţilor de a-i sancţiona pe cei aflaţi la putere, mai degrabă, decât de a se exprima strict pe tema propusă. Alţii vin cu argumentul financiar şi dau exemplul Italiei, care acum două luni a organizat un referendum pe tema exploatărilor petroliere offshore. Nu a fost validat, pentru că nu a fost depăşit pragul obligatoriu de 50 la sută prezenţă. Deci, nu s-a decis nimic, dar au fost cheltuite aproximativ 300 de milioane de euro.