Sari la conținut

Deputat UDMR: Catalonia transmite un mesaj important pentru Transilvania

Biro Zsolt, deputat UDMR de Mureș și liderul Partidului Civic Maghiar (PCM), susține că „autonomia este soluția” și invocă exemplul Cataloniei, dar și al regiunilor Lombardia și Veneto.

Biro Zsolt UDMR

Sursă foto: Facebook

Într-o postare în limba maghiară pe contul său de Facebook, deputatul UDMR face referire la regiunile din Spania și Italia în care se pune în discuție, în această perioadă, autonomia teritorială sau lărgirea autonomiei administrative deja existente.

„Autonomia este soluția! Catalonia, Lombardia, Veneto — cele trei regiuni europene, care sunt cele mai vizibile astăzi (dar putem continua cu aspirațiile regionale crescânde, indiferent dacă ne gândim la scoțieni, irlandezi sau la un partid regional din Silezia, Polonia), care transmit și astăzi un mesaj important din Transilvania. Pe baza tendinței și a atitudinii statelor naționale europene, se poate trage concluzia că ceea ce am subliniat întotdeauna în zona Transilvaniei și, în special, în țara secuilor, este acum din ce în ce mai deschis pentru actorii politici europeni renumiți, și anume că autonomia este legitimă și pozitivă”, a arătat deputatul UDMR.

 

În Catalonia, după un referendum pentru autodeterminare desfășurat pe 1 octombrie, Parlamentul catalan a adoptat, pe 27 octombrie, o rezoluție care proclamă înființarea Republicii catalane.

Pe 22 octombrie, italienii din regiunile Lombardia și Veneto au votat, în cadrul a două referendumuri, pentru autonomie sporită față de guvernul de la Roma. Participarea la vot a fost semnificativă în ambele regiuni, iar potrivit rezultatelor preliminare, peste 90% din participanți au răspuns "da" la întrebarea dacă doresc ca autoritățile regionale să solicite celor centrale mai multă autonomie. „Noi nu suntem Catalonia. Rămânem în interiorul naţiunii italiene cu o autonomie mai mare, în timp ce Catalonia vrea să devină al 29-lea stat al Uniunii Europene. Noi nu. Deocamdată”, a afirmat Roberto Maroni, liderul Lombardiei.