Deputatul Bogdan Diaconu a demisionat din PSD pentru a-și face partid naționalist

Data publicării:
bogdan diaconu - 5490528-Mediafax Foto-Octav Ganea-1

FOTO: MEDIAFAX

Bogdan Diaconu a declarat că în demersul său i se vor alătura și alți parlamentari din PSD, PC și independenți.

Deputatul a avut, în trecut, mai multe ieșiri antimaghiare și naționaliste, fiind unul dintre cei care s-au opus intrării UDMR la guvernare. În plus, el a inițiat o propunere legislativă prin care este interzisă autonomia teritorială sau orice forma de secesionism.

De altfel, deputatul a motivat că demisionează din PSD din cauza prezenţei UDMR la guvernare şi a „acţiunilor anti-româneşti" pe care aceasta „grupare extremistă" le desfăşoară din interiorul Guvernului.

Diaconu a arătat că a făcut toate eforturile pentru a convinge PSD mai întâi să nu accepte UDMR la guvernare, iar apoi măcar să aibă curajul de a scăpa de acest "cancer al politicii românești manevrat de la Budapesta, care este la rîndul ei dirijată de Moscova pentru a fărâmița statul român", scrie Mediafax.

El a arătat că noul său partid va fi caracterizat din punct de vedere doctrinar prin național-democrație, iar din punct de vedere programatic prin justiție socială, protecționism economic, eradicarea corupției, păstrarea și apărarea identității naționale.

Diaconu a mai arătat că nu ia în calcul o eventuală colaborare cu PRM, care, în opinia sa, reprezintă o pagină închisă pe scena politică românească.

Bogdan Diaconu are 35 de ani şi a fost ales deputat în 2012 în Bucureşti, în colegiul uninominal nr. 17, din partea PSD, iar între 2009 şi 2011 a fost vicepreşedinte al PC. Ca deputat, el a iniţiat o serie de propuneri legislative cum ar fi cea privind interzicerea manifestărilor şi organizaţiilor de tip extremist, cea referitoare la interzicerea steagurilor cu caracter etnic, cea privind interzicerea autonomiei teritoriale şi a oricăror forme de secesionism sau cea care se referă la combaterea faptelor, declaraţiilor şi acţiunilor de leznaţiune.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri