Deputatul Remus Cernea vrea să interzică folosirea animalelor sălbatice la circ

Data actualizării: Data publicării:
elefant circ

Circul fără lei, tigri sau elefanţi, doar cu clovni, saltimbanci şi acrobaţi. Asta îşi doreşte Remus Cernea. Deputatul independent nu este la prima idee de o asemenea anvergură ignorată de Parlament. O altă inițiativă a sa prevedea recunoaşterea delfinilor ca persoane non-umane.

„Nu trebuie să chinuim animalele pentru propria noastră distracție, animalele sălbatice care sunt puse să execute tot felul de giumbușlucuri la circ sunt torturate, chinuite, au existența mizerabilă”, spune parlamentarul.

„Circul nu este un mod de a-i educa pe copii, tot mai mulți copii înțeleg la rândul lor că animalele la circ nu sunt fericite. Acolo este de fapt un spectacol al suferinței”, adaugă Remus Cernea.

Românii au păreri împărțite în privința acestei inițiative. În timp ce unii spun că nu-și duc copiii la circ tocmai pentru că animalele sunt chinuite, alții cred că circul este una din puținele șanse ale copiilor să vadă pe viu animale sălbatice.

Singurul circ de stat, Circul „Globus” nu a fost consultat în privința proiectului. Circul Globus are reportoriul clasic, cu tigri, lei, foci, urşi, elefanţi, cămile şi chiar crocodili.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri