DEZBATERE MOȚIUNE. Schimb de replici între C. P. Tăriceanu și Alina Gorghiu

Data publicării:
tariceanu motiune

Preşedintele PNL Alina Gorghiu a spus, la dezbaterea moţiunii, că parlamentarii din arcul guvernamental sunt opriţi să voteze la moţiune din „frica” premierului Victor Ponta, arătând că acesta este interesat de „dreptul” lui şi al „fratelui lui siamez din Senat” de a nu fi „egal cu ceilalţi cetăţeni”, relatează Mediafax.

Liderul PNL a acuzat guvernul că îi este frică de votul moțiunii de cenzură, acesta fiind motivul pentru care parlamentarii din majoritate au primit consemn de a nu vota și de a rămâne în bănci.

„Cât de ironic este astăzi, când dezbatem o moţiune pe drepul de vot, cei din arcul politic să fie opriţi de a vota! Sunteţi lipsiţi de acest drept din frica premierului Ponta. Premierul este interesat de dreptul lui şi al fratelului lui siamez din Senat de a nu fi egal cu ceilalţi cetăţeni. Se apără pe el şi cercul său de prieteni, nu sunt mulţi. Astăzi, colegi din arcul guvernamental, puteţi pierde puterea, puteţi pierde guvernarea, dar puteţi câştiga respectul cetăţenilor! Votaţi, nu fiţi spectatori! Noi, parlamentarii, ar trebui să nu ne reprezentăm doar pe noi în Parlament, ci pe cine ne-au ales. Vă rog să nu fiţi astăzi siamezii lui Victor Ponta!", a spus Gorghiu adresându-se colegilor care sprijină Puterea.

În replică, Călin Popescu Tăriceanu i-a spus Alinei Gorghiu că nu are dreptul de vorbi de legitimitate.

„Alina Gorghiu nu a precupeţit niciun efort de a vorbi de legitimitate. Când vorbiţi de legitimitate, să vă uitaţi în oglindă! Aveţi o mare problemă: în 2012 cei de la PNL au candidat pe listele USL, cetăţenii au acordat votul pentru că eraţi în USL, aţi trădat cetăţenii şi nu aveţi dreptul să vorbiţi de legitimitate!", a spus Tăriceanu. El a adăugat că, şi în calitate de europarlamentari, liberalii au candidat pentru liberalii europeni şi au trădat, trecând în tabăra popularilor. Tăriceanu a mai spus că este pentru prima oară din istoria PNL când partidul este condus de un preşedinte numit şi nu ales. „Este pentru prima oară în istoria PNL când partidul este condus de un preşedinte numit şi nu ales, este o mare cinste pe care o aveţi!”, a arătat, ironic, Tăriceanu.

La rândul său, Alina Gorghiu i-a replicat: „Astăzi aş fi preferat un dialog cu primul-ministru încă în funcţie, nu cu berbecele PSD!".

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri