Sari la conținut

Din prioritățile Guvernului Ponta 3: Reducerea evaziunii fiscale şi scoaterea din sărăcie a populaţiei

La Ministerul de Finanţe, principalele obiective sunt reducerea evaziunii fiscale şi creşterea încasărilor la buget. Evaziunea a ajuns la 14% din PIB, potrivit Consiliului Fiscal, iar încasările la buget sunt sub nivelul de o treime din PIB. Noul ministru de finanţe trebuie să găsească soluţii pentru reducerea taxelor pentru angajatori cu cinci procente, dar şi o modalitate de a aplica „electorata”.

Rovana Plumb vine cu planuri mari la Ministerul Muncii. Pe termen lung, ministrul a declarat că vrea să scoată din sărăcie aproape 600.000 de persoane. Iar pe termen scurt, trebuie să vadă dacă există bani la buget pentru mărirea alocaţiilor pentru copii, dar şi pentru indexarea pensiilor. Ministrul a anunţat la audierea din Parlament că are în vedere şi modificarea Codului Muncii.

Lista priorităţilor de la Ministerul Sănătăţii condus de Nicolae Bănicioiu include reducerea arieratelor, modernizarea unităţilor medicale, dar şi reluarea producţiei de vaccin la Institutul Cantacuzino.

Daniel Constantin, care ocupă fotoliul de viceprim-ministru, dar şi ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, are printre priorităţi elaborarea cadastrului rural, pensiile agricultorilor, combaterea evaziunii fiscale şi noul Program naţional de dezvoltare rurală.

Priorităţi Ministerul de Finanţe

- reducerea evaziunii fiscale

- creşterea încasărilor la buget

- reducerea CAS cu 5 puncte procentuale

- neimpozitarea profitului reinvestit

Priorităţi Ministerul Muncii

- scoaterea din sărăcie a 580.000 de persoane

- mărirea alocaţiilor

- indexarea pensiilor

- modificarea codului Muncii

Priorităţi Ministerul Sănătăţii

- reducerea arieratelor

- modernizarea unităţilor medicale

- reluarea producţiei de vaccin la Institutul Cantacuzino

Priorităţi Ministerul Agriculturii

- elaborarea cadastrului rural

- pensiile agricultorilor

- combaterea evaziunii fiscale

- Programul naţional de dezvoltare rurală