Disputa privind numirea șefului ANCOM. Avertismentul specialiștilor

Data actualizării: Data publicării:
antena tv

Eliminarea preşedintelui României din procesul de numire a şefului Autorităţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii poate deschide uşa unor abuzuri, spun specialiştii în domeniul telecom. Poate fi un motiv de dispută cu Bruxelles-ul, mai spun analiştii. Şeful statului a criticat ieri ordonanţa Guvernului care elimină preşedinţia din decizia numirii şefului ANCOM, comparând-o cu ordonanţa 13 de modificare a Codului Penal.

Din cauza deselor schimbări ale conducerii ANCOM, Comisia Europeană a ameninţat România cu procedura de infringement în urmă cu aproape zece ani. Soluţia găsită atunci, care asigura independenţa autorităţii, este încălcată acum, spune Nicolae Oacă, specialist telecom.

Erau trei forţe: Parlament, Guvern şi Preşedinţie. Trei forţe care să ţină în echilibru funcţionarea autorităţii. Acum, în anul 2017, una din cele trei forţe dispare: Preşedinţia”, spune Nicolae Oacă, analist telecom.

Speţa ANCOM care seamănă izbitor cu speţa Ordonanţei 13. Acest Guvern nu a înţeles, din păcate, care este rolul lui în arhitectura constituţională”, spunea ieri președintele Klaus Iohannis.

Principalul partid de opoziţie a sesizat Comisia Europeană cu privire la aceste modificări ale Guvernului.

„ANCOM-ul gestionează o piaţă de 4 miliarde de euro în domeniul comunicaţiilor electronice. Nu există nicio justificare a modificărilor făcute prin ordonanţă de urgenţă. Practic, asistăm la o campanie de parazitare politică şi a acestei instituţii, aşa cum s-a întîmplat şi cu altele”, spune Raluca Turcan, preşedinte interimar PNL.

Problemele au apărut încă din 2005, după ce a expirat mandatul ultimului preşedinte al Autorităţii, Cătălin Marinescu. De atunci, şeful ANCOM a avut funcţie interimară, dar în luna martie şi-a dat demisia.

Domnul preşedinte are la Cotroceni două propuneri: una trimisă de domnul Victor Ponta de când era prim-ministru şi una trimisă de domnul Dacian Cioloş. Deci de doi ani de zile sunt propuneri la Cotroceni şi s-a ajuns în situaţia în care ANCOM-ul, care este o instituţie foarte importantă, nu mai are conducere”, a spus Liviu Dragnea, preşedintele PSD.

Acum, Executivul are cale liberă să numească şeful Autorităţii, având şi susţinerea Parlamentului.

Situaţia aceasta delicată a îndemnat actuala guvernare să mai dea o ordonanţă de urgenţă, în loc să fie un dialog cu Preşedinţia, un dialog care să însemne şi o procedură de selecţie”, spune Nicolae Oacă, analist telecom.

Propunerea făcută de PSD pentru conducerea ANCOM a fost Alexandru Petrescu, fostul director al Poştei Române şi actual ministru al IMM-urilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri