DNA cere urmărirea penală a Rovanei Plumb în dosarul „Belina”, în care este acuzată și Sevil Shhaideh

Data actualizării: Data publicării:
COMBO_Inquam_Photos_Rovana Plumb_Sevil Shhaideh

 

O insulă şi un braţ al Dunării, transferate ilegal, spun procurorii DNA, din proprietatea statului în cea a Consiliului Judeţean Teleorman, ulterior închiriate companiei Tel Drum, le fac acum probleme miniştrilor care au semnat acum patru ani actele. Sevil Shhaideh, pe-atunci subalterna lui Liviu Dragnea la Ministerul Dezvoltării Regionale, a fost pusă deja sub acuzare. Pentru a o cerceta şi pe Rovana Plumb, fosta şefă de la mediu, acum ministru delegat pentru fonduri europene, procurorii DNA au cerut aviz de la deputaţi.

Procurorii spun că lacul Belina şi braţul Pavel, adică 320 de hectare, ar fi ajuns în proprietatea Consiliului Judeţean Teleorman prin încălcarea a cinci legi, printre care şi Constituţia României. Sevil Shhaideh, actual vicepremier şi ministru al Dezvoltării, a fost chemată la DNA pentru a i se prezenta acuzaţiile.

Sevil Shhaideh a fost pusă sub acuzare pentru abuz în serviciu, faptă pe care ar fi comis-o în 2013, când era secretar de stat la Ministerul Dezvoltării.

Am fost chemată, solicitată, am fost informată asupra calităţii procesuale pe care o am în acest dosar. Am calitatea de suspect şi mai multe nu vă pot declara fiind o anchetă penală în curs. Mă prevalez de drepturile pe care le am să pot să analizez împreună cu avocatul documentele şi pentru ce sunt acuzată”, a spus Sevil Shhaideh la ieșirea de la DNA.

S-a încercat inițial inițierea unei hotărâri de Guvern, dar având în vedere că Ministerul Justiției și Ministerul de Finanțe au avertizat că nu e posibil printr-o HG și e nevoie de o lege, a apărut necesitatea unui demers ca să creeze aparența. Aparența a constat în aceea că pe hârtie se elimina apartenența Insulei Belina și BrAțului Pavel de la bazinul hidrografic al Dunării, asta cu toate că ele erau situate în albia minoră a Dunării”, a spus Livia Săplăcan, purtător de cuvânt al DNA.

Procurorii DNA mai spun că tecerea ilegală a lacului Belina şi braţului Pavel la Consiliul Judeţean Teleorman a fost sprijinită şi de Rovana Plumb, care în 2013 era ministrul Mediului şi avea în coordonare Apele Române. Ar fi pergătit în doar 17 ore Hotărârea de Guvern care consfinţea transferul.

Cu toate că au existat avertismente că prevederile legale nu sunt respectate, totuși demersurile au mers înainte, astfel încât s-a ajuns ca o parte din proprietatea publică a statului să ajungă în administrarea Județului Teleorman”, a mau spus purtătorul de cuvânt al DNA.

Rovana Plumb nu a putut fi contactată pentru a comenta solicitarea procurilor prin care cer acordul Parlamentului pentru a fi urmărită penal.

În ianuarie 2014, la câteva luni după ce Guvernul a trecut terenurile din administrarea Apelor Române în cea a Consiliului Judeţean Teleorman, şeful de atunci al instituţiei, Adrian Gâdea, ar fi fost de acord cu încheierea a trei contracte de închiriere, cu Tel Drum şi o persoană fizică. Unul dintre contracte era pentru 12 hectare de teren, la preţul de 1.900 de lei pe lună, în timp ce pentru un alt lot, de 39 de hectare, a fost stabilit un preţ de aproape 4.000 de lei pe lună. Practic, pentru fiecare hectar închiriat se plăteau cel mult 100 de lei pe lună, iar înţelegerile, susţin anchetatorii, sunt valabile până în 2024.

Procurorii au mai descoperit că s-a încercat ascunderea contractelor de închiriere. Două angajate ale oficiul de cadastru din Teleorman, puse sub acuzare de DNA, ar fi şters datele din registrele oficiale.


rovana plumb_GUVERN_SEDINTA_01_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Sursă foto: INQUAM PHOTOS

Anchetatorii o acuză pe Rovana Plumb de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în exercitarea funcției ministeriale.

„Din probele administrate, a rezultat bănuiala rezonabilă că numita Rovana Plumb, în calitate de ministru al Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, cu intenție a ajutat la săvârșirea faptei penale reținute în sarcina suspectei Sevil Shhaideh, respectiv a inițiat și promovat H.G. 858/2013 în decurs de 17 ore, în perioada 5.11.2013 - 6.11.2013, cu încălcarea procedurii de la nivelul Guvernului pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de acte normative. Prin efectele acestei hotărâri de guvern s-a urmărit crearea unei aparențe de legalitate a trecerii Insulei Belina și a Brațului Pavel, prin proiectul de hotărâre de guvern ce va purta nr. 943/2013, contrar aspectelor semnalate în repetate rânduri de Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției cu privire la forța juridică a actului normativ”, susțin anchetatorii.

Pentru încuviințarea începeririi urmăririi penale a ministrului Fondurilor Europene, DNA a transmis procurorului general, Augustin Lazăr, cerere de sesizare a Camerei Deputaților.

Printr-un comunicat de presă, DNA mai anunță că a început urmărirea penală împotriva a cinci suspecți:

- Sevil Shhaideh, la data faptelor secretar de stat în cadrul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (M.D.R.A.P.). Acuzația este de abuz în serviciu.
- Ionela Stoian, director în cadrul M.D.R.A.P. Acuzația: complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu.
- Gheorghiu Mariana Sanda, asistent registrator principal în cadrul Biroului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Alexandria. Acuzația: abuz în serviciu.
- Gușă Rodica, asistent-registrator în cadrul Biroului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Alexandria. Acuzația: complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu.
- Diaconu Alexandrina Anduța, registrator-șef în cadrul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Teleorman. Acuzația: complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu.

„În anul 2013, prin acțiunea concertată a unor persoane cu funcții publice, părți din Insula Belina și Brațul Pavel (cu suprafață de 278,78 ha, respectiv 45 ha), situate în albia minoră a Dunării, au trecut ilegal din proprietatea statului în proprietatea județului Teleorman și în administrarea Consiliului Județean Teleorman, pentru ca, doar la câteva zile, să fie închiriate tot ilegal unei firme private”, susțin procurorii.

Anchetatorii arată că, pentru realizarea transferului de proprietate au fost adoptate două hotărâri de Guvern (nr. 943/2013 și nr. 858/2013), acte prin care au fost încălcate prevederi din:
- Constituției României,
- Legea apelor 107/1996,
- Legea 213/1998 privind bunurile proprietate publică,
- O.U.G. 107/2002 privind înființarea Administrației Naționale „Apele Române”
- Legea 115/1999 a responsabilității ministeriale
- Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă.

Totodată, au fost efectuate notări în cărțile funciare ale celor două imobile (insula Belina și brațul Pavel) cu încălcarea dispozițiilor din Codul Civil, pentru a ascunde titularul dreptului de închiriere și pentru a facilita adoptarea hotărârilor de guvern menționate, se mai arată în comunicatul DNA.

„Fiind situate în albia minoră a Dunării, Insula Belina și Brațul Pavel fac parte din domeniul public al statului prin efectul legii și al Constituției, prin urmare nu puteau fi trecute în proprietatea vreunui consiliu județean prin hotărâre de guvern, ci doar prin lege”, mai argumentează procurorii.

Mecanismul prin care au ajuns Insula Belina și Brațul Pavel la CJ Teleorman și, mai departe, la Tel Drum (societate nenominalizată de DNA în comunicatul de presă):

„Sub pretextul realizării Complexului turistic, sportiv și de agrement „Dunăre-Belina-Seaca”, la data de 26 iulie 2013, Consiliul Județean Teleorman a înaintat Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (M.D.R.A.P), o notă de fundamentare privind trecerea unor bunuri din proprietatea publică a statului și din administrarea Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice - Administrația Națională „Apele Române”, în proprietatea publică a județului Teleorman și administrarea Consiliului județean Teleorman.

La primul proiect de hotărâre de guvern, două ministere implicate în avizare, Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice au atras atenția că scoaterea din domeniul public al statului și din administrarea «Apelor Române» a celor două obiective nu poate fi făcută decât prin lege, nu prin hotărâre de guvern.

În aceste condiții, a apărut necesitatea unui demers menit să creeze aparența că Insula Belina și Brațul Pavel nu ar face parte dintre bunurile care aparțin domeniului public al statului aflate în administrarea «Apelor Române», astfel încât transferul dreptului de proprietate să se poată realiza prin hotărâre de guvern.

Astfel, în ședința de guvern din data de 6 noiembrie 2013, s-a adoptat H.G. 858/2013 prin care se modificau codurile de clasificație ale Insulei Belina și Brațului Pavel, în sensul că, pe hârtie, se elimina apartenența acestora la bazinul hidrografic al Dunării, creând aparența că trecerea lor în proprietatea și administrarea Consiliului Județean Teleorman nu mai impune adoptarea unei legi, ci este posibilă doar printr-o hotărâre de guvern.

Modalitatea de adoptare a H.G. 858/2013, act cu caracter normativ, s-a abătut de la prescripțiile normelor legislative, inclusiv prin aceea că proiectul de hotărâre nu a avut, la momentul adoptării, avizele Ministerului Justiției și al Ministerului Finanțelor Publice.

Din probele administrate, a rezultat bănuiala rezonabilă că numita Rovana Plumb, în calitate de ministru al Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, cu intenție, a inițiat și promovat H.G. 858/2013 (proces care a durat numai 17 ore), cu încălcarea procedurii de la nivelul Guvernului pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de acte normative.

La data de 27 noiembrie 2013, deoarece aparent impedimentele fuseseră înlăturate, s-a adoptat H.G. 943/2013 prin care Insula Belina și Brațul Pavel au fost trecute din domeniul public al statului și din administrarea Administrației Naționale Apele Române, în domeniul public al județului Teleorman și în administrarea Consiliului Județean Teleorman.

Prin modalitatea de adoptare a acestei hotărâri de guvern au fost încălcate prevederile Constituției României, cele ale Legii organice 213/1998, ale Legii 107/1996 și cu O.U.G. 107/2002, având în vedere că insula Belina și Brațul Pavel fac parte din albia minoră a Dunării, astfel încât nu puteau constitui obiect al unui transfer de proprietate publică. De asemenea, au fost încălcate o serie de dispoziții ce reglementează normele de tehnică legislativă, aspect semnalat în repetate rânduri de Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției, în perioada premergătoare adoptării hotărârii.

Adoptarea hotărârii de guvern a fost posibilă în condițiile în care, în calitate de secretar de stat în cadrul M.D.R.A.P, prin semnare, suspecta Sevil Shhaideh și-a însușit în totalitate conținutul notei de fundamentare și a proiectului de hotărâre de guvern, a inițiat și a promovat H.G. 943/2013 prin care se consfințea transmiterea unor părți din imobilele Insula Belina și Brațul Pavel, cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor legale care reglementează normele de tehnică legislativă ce nu permiteau un astfel de transfer, aspect semnalat în repetate rânduri de către Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției.

La rândul său, suspecta Ionela Vasile Stoian, în calitate de director la M.D.R.A.P. -Direcția Juridică, Relația cu Parlamentul și Relații Internaționale, a sprijinit demersurile nelegale prin aceea că nu a întocmit note referitoare la observațiile pe care le-au făcut cele două ministere avizatoare (ministerul Justiției și cel al Finanțelor Publice), nu a respectat reglementările privind circuitul de avizare, a contribuit la crearea unei reprezentări false M.F.P. și M.J. referitor la contactele de închiriere deja existente.

De menționat că, anterior acestor demersuri, suprafețe din Insula Belina și Brațul Pavel fuseseră închiriate prin contracte unei firme private.
Pentru a nu atrage atenția administrației publice centrale cu privire la existența unor interese ale acelei firme private referitor la insula Belina și brațul Pavel, s-a dorit obținerea unor extrase de carte funciară curate, în care să nu apară contractele de închiriere având ca părți Administrația Apele Române și această societate comercială.

Astfel, sub pretextul îndreptării unei erori materiale, suspectele Gheorghiu Mariana Sanda cu complicitatea suspectelor Gușă Rodica și Diaconu Alexandrina Anduța, în calitate de registratori, cu încălcarea legii, respectiv a unor prevederi din Codul civil, au acționat astfel încât să fie radiate notările privind încheierea contractelor de închiriere cu acea firmă privată.

Faptele descrise mai sus au determinat obținerea unui avantaj patrimonial de către Consiliul Județean Teleorman, respectiv dreptul de proprietate și dreptul de administrare asupra unei părți din Insula Belina și Brațul Pavel.

Totodată a fost cauzat un prejudiciu statului român, precum și o vătămare a drepturilor și intereselor legitime ale A.N.A.R. prin lipsirea de dreptul de administrare asupra celor două bunuri.

Un aspect relevant este că, prin forma finală a HG 943/2013 se renunță la exprimarea “pentru realizarea Complexului, turistic, sportiv și de agrement „Dunăre-Belina-Seaca”, ceea ce reprezenta motivul inițial invocat pentru trecerea către Consiliul Județean Teleorman a celor 2 obiective.
Apare în schimb o sintagmă mai generală și anume „în vederea reabilitării și valorificării cadrului natural al zonei Dunării – Belina -Brațul Pavel”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri