Sari la conținut
News Alert

Dragnea: Nu m-am gândit nici să candidez, nici să nu candidez la președinție

Președintele PSD spune că îl susține pe actualul premier și programul de guvernare. Este răspunsul lui Liviu Dragnea la întrebările jurnaliștilor în legătură cu dezbaterea de la CCR pe tema legii 9/2001.

„Aș prefera să vorbesc după ce se adoptă decizia CCR. În ceea ce privește intenția mea de a deveni premier, repet: îl susțin în continuare pe premierul Grindeanu și susțin programul de guvernare. Indiferent ce spun mulți dintre colegii mei, principalul obiectiv este ca programul de guvernare să se implementeze așa cum scrie în fiecare articol”, a spus Liviu Dragnea.

Declarațiile premierului vin în condițiile în care Curtea Constituțională trebuie să se pronunțe asupra legii 90, care nu permite unei persoane condamnate să ocupe o funcție în Guvern.

Curtea Constituţională dezbate astăzi, pentru a patra oară, o contestație la această lege. Judecătorii constituționali au amânat deja luarea unei decizii oe acest în şedinţele din 7 martie, 21 martie şi 4 aprilie. Preşedintele CCR, Valer Dorneanu, spunea că este cea mai grea soluţie pe care Curtea a avut-o de dat până acum.

Întrebat dacă intenționează să candideze la următoarele alegeri prezidențiale, președintele PSD a spus: „Până în 2019 mai e cale lungă, nu am această preocupare acum. Nici nu m-am gândit să candidez, nici nu m-am gândit să nu candidez, să vă spun foarte sincer”.