Dreapta românească a făcut un pas oficial către unificare într-o atmosferă încinsă la propriu

Data publicării:
congres fuziune - 6915258-Mediafax Foto-Silviu Matei

FOTO: MEDIAFAX

După reuniuni-maraton, PNL şi PDL au aprobat protocolul de fuziune. Noul partid care se va numi PNL ar putea apărea oficial abia la începutul anului viitor.

„Am intrat astăzi în sală, pe rând, un ONG: Iniţiativa România Liberală, şi trei partide: FC, PNL şi PDL şi, iată, că ieșim un singur mare partid de centru-dreapta, care va candida ca o alianţă electorală la alegerile prezidenţiale”, a spus liderul democrat-liberal, Vasile Blaga.

„E un moment important al istoriei României. Astăzi s-a născut marele partid al dreptei românești, marele Partid Naţional Liberal”, a afirmat șeful liberalilor, Klaus Iohannis.

Foştii colegi ai democrat-liberalilor sau ai liberalilor care au decis să părăsească cele două formaţiuni au fost criticaţi de liderii celor două partide.

Am reuşit să coagulăm dreapta. Mai există nişte grupuleţe care au rămas pe afară şi care fac direct sau indirect jocurile lui Victor Ponta şi ale PSD-ului”, a acuzat Vasile Blaga.

Am văzut oameni pe care i-am propus ca miniştri, secretari de stat şi care nu au avut niciun fel de apăsare de conştiinţă să trădeze a doua zi, să devină fraţi cu PSD-ul. Au plecat cei care nu s-au regăsit aici, au plecat cei care s-au dovedit de dreapta doar cu numele, când, de fapt, întotdeauna, au făcut casă bună, coabitarea perfectă cu stânga”, a spus și Klaus Iohannis.

La alegerile prezidenţiale PNL şi PDL vor candida sub numele de Alianţa Creştin-Liberală. Cele două partide mai au de stabilit candidatul comun pentru Cotroceni, pe baza unor cercetări sociologice. Deja, cei doi aspiranţi au vorbit despre cum trebuie să arate prezidenţiabilul.

Vreau mai puţin spectacol, mai puţină gălăgie şi mai ales, cred că este nevoie de mai multă sobrietate în exercitarea funcţiei de preşedinte”, a spus Klaus Iohannis.

Mi-am asumat acest proiect prezidenţial, vă asigur că voi continua să lupt până la capăt pentru victoria noastră. Nu voi face niciun pas înapoi, voi lupta să fiţi mândri de mine”, a promis Cătălin Predoiu.

Candidatul la prezidenţiale va fi desemnat la începutul lunii viitoare.

Crin Antonescu şi Emil Boc nu au participat la convenţia pentru fuziunea PNL- PDL. Dacă primul a motivat că este plecat din ţară, celălalt a precizat că nu este de acord cu fuziunea.

Atmosferă încinsă la propriu și lipsă de entuziasm

Atmosfera a fost încinsă la propriu în sala Unirii din Palatul Parlamentului, acolo unde PNL şi PDL şi-au unit, politic, destinele. Într-o sală cu 1.200 de scaune au fost înghesuiţi peste 2.000 de delegaţi. Aglomeraţia a transformat spaţiul într-o uriaşă saună.

„Întotdeauna a fost caldă şi va fi cald în continuare, pentru că se adună dreapta puternică şi pentru mulţi cei din partea stângă simt căldura soarelui puternic de dreapta”, a explicat mucalit un participant.

„E cald pentru că lucrăm la temperaturi înalte. Aşa ne pregătim pentru ceea ce urmează - campania electorală, care cu siguranţă va fi la aceeaşi temperatură, dacă nu şi mai înaltă decât cea din sala de şedinţe de astăzi”, a explicat glumind și vicepreședintele PDL Ioan Oltean.

Aglomeraţie, zăpuşeală, discursuri mobilizatoare, dar şi lipsă de entuziasm din partea celor 2.000 de delegaţi Singurii care s-au bucurat vizibil că au mai trecut un hop au fost liderii celor două partide. Delegaţii au bifat prezenţa la eveniment, dar au fost mai preocupaţi de modul în care valorile pe care le-au apărat atâţia ani - sigla, culorile, imnul - vor supravieţui unificării celor două partide.

Pentru liderul PDL, Vasile Blaga, votul congresului comun poate fi considerat un adevărat cadou - a venit chiar de ziua lui de naştere. Totuşi, ca organizatori ai evenimentului, democrat-liberalii au încercat să menajeze orgoliile noilor aliaţi: strofa imnului naţional care conţine cuvintele „un nume de Traian” a fost ... „uitată”.

Negocierile au dus la un compromis - PDL a renunţat la nume, siglă şi culorile sale electorale, liberalii au spus adio sediului central şi propriului imn. Dar pentru activistul de rând - fie el liberal, fie democrat-liberal - va mai trece multă apă pe Dâmboviţa până când noile schimbări vor fi acceptate. În timp ce în zăpuşeala din sală se ţineau discursuri, pe holuri, deputaţii din PNL dezbăteau ce se păstrează şi ce se împrumută de la partenerii din PDL.

Proaspăt înregimentaţi în PDL, și membrii fostului partid Forţa Civică păreau că înghit cu greu procesul de absorbţie. În ciuda nemulţumirilor şi orgoliilor personale, unii liberali s-au căznit să-şi fredoneze valorile pe noile acorduri muzicale.

Reacții de la adversarii politici

Premierul Victor Ponta le-a transmis un mesaj liberalilor, foşti colegi din Uniunea Social - Liberală, pe care l-a postat pe pagina sa de Facebook. Liderul social-democrat le-a spus liberalilor că „trădătorii câştigă întotdeauna doar pe termen foarte scurt, dar ruşinea lor e compensată de o funcţie în partidul cu 100 de conducători".

Victor Ponta numeşte noul partid ce va rezulta din fuziunea PNL - PDL o reuniune „a nebunilor şi mişeilor sub acelaşi acoperiş".

Premierul a primit replica de la Sorin Frunzăverde şi Ioan Oltean.

„Nu vreau să comentez afirmații, dar sunt termeni cam tari, trădare, sunt termeni cam nepotriviți”, a declarat Sorin Frunzăverde.

Este grav că partidul care încorporează cei mai mulți trădători, care au plecat din cele mai multe partide politice să vorbească despre noul partid al trădătorilor, este o rușine o astfel de afirmație, regret că un om cu demnitatea de premier își permite să facă astfel de afirmații”, a comentat Ioan Oltean.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri