Sari la conținut
News Alert

E. Hurezeanu: Iurie Leancă nu are nevoie de memoria unui președinte-scorpion, care își aduce aminte și înțeapă

Traian Băsescu a declarat miercuri că a vorbit cu omologul său de la Chișinău, Nicolae Timofti, despre îngrijorările legate de situația din Ucraina, după care a adăugat că „nu va folosi nimănui dacă premierul Leancă mai face câteva plimbări la București și împreună cu Victor Ponta îl atacă pe președinte”.

Președintele s-a referit, cel mai probabil, la un episod de la sfârșitul anului trecut. Aflat la București, pentru o întrevedere cu premierul Victor Ponta, Iurie Leancă spunea că mesajul preşedintelui Traian Băsescu, potrivit căruia unirea cu Republica Moldova ar trebui să fie următorul proiect naţional al României, nu-i ajută deloc pe moldovenii din stânga Prutului.

Ceea ce nu mi-a convenit cel mai puțin este că domnul Băsescu – care este un spirjinitor, uneori în fază patetic-emoțională al Republicii Moldova – n-a pierdut ocazia să își aducă amintă că Leancă și cu Ponta s-au întâlnit, sfidându-l pe el, de mai multe ori. Uneori nu se potrivește, nu suntem în momentul ăsta”, a apreciat Emil Hurezeanu, în „Jurnalul de Seară”.

Iurie Leancă „este premierul pro-european al unei țări aliate și prietene, care nu are nevoie de critici suplimentare sau de memoria necruțătoare a unui președinte-scorpion, care nu uită nimic, care își aduce aminte și te înțeapă”.

Emil Hurezeanu a apreciat că președintele Traian Băsescu avea de ales. „Ori ții cu Moldova și ne gândim la Republica Moldova, țară suverană și prietenă, și înghiți și povestea cu Leancă, ori n-o mai pomeni”, a conchis jurnalistul.