Sari la conținut

Elena Udrea: Premierul e hăituit, președintele se plimbă și Parlamentul se ascunde. Risc uriaș de regres

FOTO: Facebook Elena Udrea

„Rejudecarea dosarului Rarinca şi "spălarea" celor care au băgat-o nevinovată șase luni în puşcărie” este un alt exemplu oferit de Elena Udrea pentru „deciziile din umbră”

Elena Udrea a reînceput să scrie pe Facebook, după o pauză de mai bine de două luni. Ea îi critică, joi, într-o postare, pe premier, pe președinte și Parlamentul, pe care îi acuză de inacțiune, și susține că lucrurile nu ar fi stat pe loc, dacă ar fi fost ea în măsură să ia decizii.

Fostul președinte al PMP sugerează că deplasările externe ale președintelui Iohannis sunt costisitoare și nu și-au arătat beneficiile, iar miniștrii nu știu de cine să asculte – de premier sau de șeful PSD, Liviu Dragnea.

„Premierul este hăituit şi se ascunde prin Caraibe, iar la întoarcere ne povesteşte despre curajul de-a da cu fuga-n ei. Preşedintele se plimbă cu Prima doamna sub pretextul că reprezintă ţară. "Scump, domnule scump..." Aş întreba: câte contracte şi câte oportunităţi au adus aceste vizite externe? Parlamentul face tot ce a învăţat mai bine: se ascunde sub pretextul vacanţei. Miniştrii nu ştiu de cine să asculte (de Premier sau de şeful de partid). Aşa că mai bine nu fac nimic”, spune Elena Udrea.

Ea avertizează că „traversăm o perioada grea, frământată, cu urmări imprevizibile” și că „abulia celor însărcinaţi să ia decizii şi faptul că nimeni nu este capabil să traseze un drum clar pentru România, nimeni nu propune un proiect de ţară, ne creează un risc uriaş de regres”.

În final, Elena Udrea explică de ce a simțit nevoia să scrie aceste lucruri, dând de înțeles că e gata să revină în politică: „Nu îmi propun să ofer eu o direcţie pentru România, deşi cu siguranţă ţara ar lua-o pe un drum, în loc să stea pe loc că acum. Îmi propun însă să atrag atenţia asupra lucrurilor anormale care se întâmplă aici, în speranţa că vor prinde curaj şi vor mai veni şi alţii care să îşi dorească normalitate, democraţie. Şi poate, împreună, vom vedea ce este de făcut”.