Emil Hurezeanu, despre atacurile repetate împotriva lui Klaus Iohannis: „Ponta cu ai lui caută să se apere”

Data publicării:
hurezeanu bun-2

Jurnalistul Emil Hurezeanu a explicat la Digi24 de ce este atacat Klaus Iohannis de toată lumea. „Este adversarul care se numește într-o astfel de competiție challenger. Challenger-ul este personajul amenințător, în traducerea aceasta înseamnă provocatorul, cel care pune sub semnul întrebării ordinea existentă”, a spus jurnalistul la Digi24.  

„Nu că incumbentul, ca să folosim barbarisme, adică titularul ar fi domnul Ponta, pentru că domnul Ponta este doar prim-ministrul. Nu este președintele în funcție contrariat, amenințat, intrigat de un posibil contracandidat de talia lui Klaus Iohannis.

Dar totuși Ponta reprezintă puterea, pentru că Băsescu o părăsește în mod evident. Și atunci sistemul pleacă de la premisa că Ponta este titularul nominal al funcției, vom vedea dacă premisa se transformă în realitate. Și toate celelalte speranțe, cele mai multe șanse avându-le domnul Iohannis se îndreaptă spre el.

Toți ceilalți în frunte cu domnul Ponta, sistemul pe care nu-l mai reprezintă Băsescu, ci Ponta cu ai lui caută să se apere. Folosesc orice mijloace. Nu sunt mijloace elegante, nu sunt mijloace democratice”, a spus jurnalistul Emil Hurezeanu la Digi24. 

Acesta a precizat că și în alte țări există o profundă nemulțumire, care se manifestă în mod violent. „Văd ce se întâmplă în alte părți, în Ungaria, care este în imediata noastră vecinătate, și în Germania unde ieri au fost demonstrații de o violență nebănuită. Semne foarte rele. Această alianță împotriva naturii între violentul din stadion cu violentul de extrema dreapta care au nevoie de motive ideologice și până la urmă nu fac decât să-și reverse aversiunea, pulsiunile de violență împotriva forțelor de ordine. E o mișcare în profunzime, de nemulțumire, de violență care răbufnesc”, a mai spus jurnalistul Emil Hurezeanu la Digi24.    

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri