Sari la conținut
News Alert

Emil Hurezeanu despre scuzele lui Victor Ponta: „E de o infatuare atât de sportiv-frivolă încât te pune pe gânduri”

Jurnalistul Emil Hurezeanu a spus că scuzele premierului au venit prea târziu. „Care a fost prețul politic, că n-a ajuns președinte? Premisa era că trebuie să ajungă președinte? Domnul Ponta ne surprinde prin consolidarea unui stil frivol de infatuare inacceptabilă. Acest înalt funcționar al statului e de o infatuare atât de sportiv-frivolă încât te pune pe gânduri. Mai ales când își cere scuze.

A avut metode guvernamentale – administrative, nu numai îndepărtarea domnului Corlățean și aducerea domnului Meleșcanu. A avut scrisorile de avertizare ale reprezentanților diplomatici, ambasadori și consuli încă din timpul verii, înregistrate la Ministerul de Externe: faceți-ne mai multe secții de votare. În mod evident n-a vrut să o facă. Sau poate că a considerat că e mai bine să nu o facă. El și cei care răspund de administrarea alegerilor. Pentru că Guvernul în funcție răspunde de administrarea alegerilor. Și uite că, spre deosebire de perioada interbelică, pe vremea regelilor noștri buni și germani, Guvernul în funcție nu câștigă alegerile și primul-ministru nu se eternizează”, a spus jurnalistul Emil Hurezeanu. 

Acesta a spus că în loc de scuze aștepta mai degrabă proiecte de lege, dezbateri. „Domnul Ponta nu mai face subiectul unui articol în Der Spiegel, așa cum o face domnul Iohannis. Pentru că domnul Ponta prin scuze nu îmbunătățește statul de drept. Prin modificarea rapidă a actului legislativ care îngrădește alegerile libere ar fi consolidat statul de drept și merita un articol în Der Spiegel.

Domnul Iohannis care s-a întâlnit cu Justiția face și în această calitate subiectul unui articol, de data asta nu mai este mirarea germanilor că un consangvin ajunge în fruntea unui stat, ci constatarea că în acest stat funcționează justiția chiar împotriva unui președinte astfel ales. Statul de drept nu zboară cu Fly Emirates”, a mai spus jurnalistul Emil Hurezeanu la Digi24.   

Pe aceeași temă