Sari la conținut

Excluderile pe bandă nu domolesc criticile la adresa lui Tăriceanu

„Partidul ALDE nu ar trebui să fie un dușman al justiției, așa cum s-a conturat în optica generală din cauza anumitor lideri ce încearcă să se pună la adăpost de rigorile legii prin tentative de victimizare în faţa electoratului şi a societăţii civile”, transmit, printr-un comunicat, trei parlamentari ALDE. Aceștia atrag atenția și asupra faptului că „filialele teritoriale ALDE sunt obligate să preia mesajele anti-justiție ale domnului Tăriceanu și să le reproducă în cadrul conferințelor de presă locale”. Săptămâna trecută, doi lideri locali ALDE au fost demiși din funcție și excluși imediat după ce au vorbit despre necesitatea organizării unui congres extraordinar în partid și despre aplicarea unor criterii de integritate în alcătuirea listelor de candidați.

160915_tariceanu_dna_002_INQUAM_Octav_Ganea

Sursă foto: INQUAM PHOTOS / Octav Ganea

„Cu toate că sunt supuşi la presiuni din partea preşedintelui Tăriceanu şi a altor lideri din conducerea centrală a partidului, membrii majoritari ai ALDE, cei fără probleme penale, susţin derularea nepărtinitoare a actului de justiţie la nivelul Parchetelor, Parchetului General şi instanţelor judecătoreşti şi, în special, a acţiunilor organelor de anchetă aflate sub coordonarea procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, ca unică soluţie de păstrare a echilibrului între instituţiile statului, în raport cu cerinţele de integritate şi reprezentare din sistemul politico – administrativ românesc”, se arată în comunicatul semnat de senatorul Vasile Nistor, co-președinte executiv al ALDE, și de deputații Aurelian Ionescu și Cătălin Drăgușanu. Cei trei vorbesc și despre un „demers regizat în cele mai mici detalii, cu scopul compromiterii magistraților și organelor de anchetă”, invocând atacurile „din toate straturile sferei politice” asupra instituțiilor ce înfăptuiesc actul de justiție în România.

Demersul celor trei parlamentari ALDE vine după ce, săptămâna trecută, au fost excluși din formațiunea condusă de Călin Popescu Tăriceanu și Daniel Constantin doi dintre cei care au criticat direcția pe care merge partidul sub conducerea actuală și au cerut organizarea unui congres extraordinar și introducerea unor criterii de integritate la întocmirea listelor pentru parlamentare.

Primul care a vorbit public despre necesitatea demisiei lui Călin Popescu Tăriceanu, în contextul dosarului penal pe care acesta îl are, a fost senatorul Vasile Nistor, co-președinte executiv al ALDE. „Consider că aveţi datoria morală, faţă de România, să vă prezentaţi demisia din funcţia de preşedinte al Senatului, întrucât sunteţi anchetat pentru mărturie mincinoasă şi pentru favorizarea infractorului”, i-a transmis Nistor șefului său de partid, lunea trecută, de la tribuna Senatului. Două zile mai târziu, deputatul Cătălin Drăgușanu, co-președinte ALDE Neamț, s-a alăturat senatorului Nistor, cerând congres extraordinar și ca pe listele pentru parlamentare să fie trecuți numai oameni integri, care nu au probleme cu legea. În aceeași zi, Drăgușanu avea să fie demis de la conducerea ALDE Neamț și exclus din partid.

Când subiectul criteriilor de integritate a fost preluat și la Organizația de Tineret a ALDE, de către vicepreședintele Cătălin Frangulea, reacția partidului a fost rapidă: excluderea din ALDE.

Printr-un comunicat de presă, Organizația de Tineret a ALDE și-a justificat decizia invocând „trădarea spiritului liberalismului autentic” și lipsa „decenței și verticalității politice”. „Aceste atacuri din spaţiul public vin din partea unor persoane de o moralitate reprobabilă, care încearcă prin atacurile la adresa ALDE să-şi negocieze locuri în alte partide pentru alegerile parlamentare. Pe această cale, membrii TLDE anunţă public că nu tolerează astfel de persoane în cadrul organizaţiei, care au trădat spiritul liberalismului autentic reprezentat de ALDE”, se arăta în comunicatul organizației de tineret.

Toate excluderile au fost operate în contextul în care Tăriceanu a dat, public, asigurări cum că nu ar fi „adeptul excluderilor din partid”. „Cred că într-un partid liberal fiecare este liber să vorbească, dar ar fi de dorit să și gândească”, declara Tăriceanu, precizând că nu demisionează pentru a nu face jocurile PNL.

Concomitent cu excluderea unora dintre contestatari, în apărarea lui Tăriceanu au sărit senatorii Varujan Vosganian și Eugen Durbacă.

Primul a scăpat de urmărire penală în dosarul Romgaz-Interagro, în care procurorii DIICOT vorbesc de un prejudiciu de peste 60 de milioane de euro, doar pentru că Senatul a respins cererea anchetatorilor de începere a urmăririi penale. Totuși, Vosganian consideră că aceia care vorbesc de congres extraordinar și criterii de integritate ar „trăda” ALDE.

Al doilea, fost șef al CJ Galați, este urmărit penal într-un dosar disjuns din dosarul în care a fost condamnat fostul deputat Mihail Boldea. „Domnul Tăriceanu este o personalitate, este un om care ştie politică, este un bun organizator şi eu personal am tot respectul faţă de dumnealui, ca şi faţă de domnul Daniel Constantin. (...) Nistor a ajuns preşedinte executiv pe înţelegerea lui cu domnul Voiculescu, nu pe merit. Eu, ca şi majoritatea participanţilor la Congres, nu am fost de acord cu Nistor preşedinte executiv, dar s-au măsluit voturile. (...) Când va ajunge la valoarea lui Tăriceanu poate să ceară ce vrea, dar el nu este nici măcar la un sfert din valoarea lui Tăriceanu”, declara Durbacă la finalul săptămânii trecute.