Sari la conținut

Ce spune Traian Băsescu despre anchetarea alegerilor din 2009

Fostul președinte Traian Băsescu a reacționat, pentru Digi24, la vestea că președinții PSD și ALDE cer Parlamentului înființarea unei comisii parlamentare de anchetă care să clarifice „aspectele ce țin de organizarea alegerilor din 2009, dar și de rezultatul scrutinului prezidențial”. Solicitarea a venit după ce jurnalistul Dan Andronic a susținut că, în noaptea turului II al alegerilor prezidențiale din 2009, ar fi participat, acasă la Gabriel Oprea, la o întâlnire la care erau prezenți și șefii SRI și DNA.

Traian Basescu la Digi24 (3)

„Cred că este un lucru foarte bun. Eu am cerut ca Parchetul General să se sesizeze din oficiu pe informaţiile date de Dan Andronic. Să cerceteze. Eu nu ştiu de o astfel de implicare, dar este binevenită”, a declarat Traian Băsescu pentru Digi24, precizând că PMP va susţine această comisie parlamentară.

„Vor constata că fraudarea s-a făcut de PSD, PNL, UDMR şi PC. Pot să fiu audiat, că eu ce am de spus la o comisie am spus şi public. Proba că au fost fraudate alegerile este aceea că s-au renumărat cele 130.000 de voturi anulate şi s-a constatat că 3.000 erau voturi furate de la mine. Eu aş vrea să se numere, să vedem câte pachete de voturi, din voturile care mi se cuveneau mie, au fost băgate în traista lui Geoană. PSD a fost de o mizerie incredibilă, eu am avut un singur reprezentant în secţiile de votare, iar ei au fost cinci: UDMR, PC, PNL, UDMR şi PSD. Au furat de au rupt”, a mai spus fostul președinte.

Băsescu a vorbit și despre informația precum că au fost în birou împreună Gabriel Oprea, George Maior, care era naşul lui Victor Ponta, Laura Codruța Kovesi şi Florian Coldea.

„Eu nu am vorbit cu ei în cursul nopţii alegerilor sub nicio formă. Şi asta, probabil, se poate verifica. Se spune că Laura Codruţa Kovesi se apleca când vorbea şi spunea "Da, domnul preşedinte". Dar nu ştim dacă era preşedintele PSD, preşedintele PNL, preşedintele de scară de bloc. Că preşedintele României nu era sigur. Eu eram la sediul de campanie. Preşedinţi erau mulţi în noaptea aia. Nici nu mă interesau pentru că ei nu aveau cum să aibă informaţii mai bune decât mine, care eram la sediul de campanie şi primeam informaţii direct din secţiile de votare, fie că erau în ţară sau în străinătate. Aveam capacitatea de procesare mai mare decât Biroul Electoral Central. Softul pe care noi îl foloseam era mult mai performant decât ce avea Biroul Electoral Central sau birourile judeţene”, a subliniat Traian Băsescu.

Întrebat care este poziţia sa faţă de implicarea serviciilor secrete în procesul electoral din 2009, fostul președinte a declarat că „au fost implicate în procesul electoral din 2014. Nu are relevanţă (de partea cui - n.red.), luaţi notă că au fost implicate în 2014 în scrutinul electoral. În 2009 nu au avut cum să fie.”

„Dacă există ceva ce trebuie anchetat pentru 2009 este de ce procurorul general al României, directorul SRI, prim-adjunctul SRI-ului şi Gabi Oprea erau împreună şi, se pare că-i adevărat că primeau informaţii. Ce informaţii primeau şi de la cine? Şi pentru ce erau adunaţi acolo?”, a mai spus liderul PMP.

În continuare, el a fost întrebat dacă în 2014 serviciile s-au implicat în favoarea unui candidat și a răspuns că da.

„Răspunsul meu categoric este da. Şi unul şi altul (Victor Ponta sau Klaus Iohannis, n.red.) S-a implicat SRI-ul dacă ne referim la el de partea unui candidat o parte şi o altă parte de partea altuia”, a punctat Traian Băsescu.

Președinții PSD și ALDE, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, cer Parlamentului înființarea unei comisii parlamentare de anchetă care să clarifice „aspectele ce țin de organizarea alegerilor din 2009, dar și de rezultatul scrutinului prezidențial”. Solicitarea vine după ce jurnalistul Dan Andronic a susținut că, în noaptea turului II al alegerilor prezidențiale din 2009, ar fi participat, acasă la Gabriel Oprea, la o întâlnire la care erau prezenți și șefii SRI și DNA.