F. Pandele, la Digi24: Voi merge în Piaţa Protestelor. Nu am cerut autorizaţie de la Primăria Capitalei

Data actualizării: Data publicării:
gabriela firea si florentin pandele
Gabriela Firea și Florentin Pandele.

Primarul independent al oraşului Voluntari, Florentin Pandele, a lansat un apel către toţi primarii din România, indiferent de partid, să îşi convingă parlamentarii care îi reprezintă să nu susţină proiectul de buget pe 2018.

Soţul Gabrielei Firea susţine că oraşul Voluntari va pierde 8 milioane de euro, adică aproximativ 20% din bugetul local, şi că este hotărât să ajungă până la a protesta în Piaţa Victoriei, "dacă tot a spus premierul Tudose că nu este nevoie de autorizaţie pentru a protesta".

Apelul a fost către primarii care vor să-şi exprime punctul de vedere despre banii pe care îi pierdem. Când am spus că voi merge în Piaţa Protestelor, aşa cum a numit-o premierul, care a spus că putem merge şi protesta, chiar dacă nu avem autorizaţie, eu am spus că voi merge să protestez. Nu alături de #rezist, ci în numele cetăţenilor Voluntari care vor fi vitregiţi de cele 8 milioane de euro.

Discuţiile au fost şi cu alţi primari.

N-a spus premierul că în faţa Gvernului e piaţa protestelor? Sunt convins că jandarmii mă vor proteja nu cumva să iau un box în faţă”, a declarat Florentin Pandele la Digi24.

Întrebat dacă a cerut autorizaţie de la Primăria Capitalei – condusă de soţia sa – pentru acest protest anunţat, Pandele a răspuns că „nici măcar nu a solicitat”.

Nu am înantat nicio adresă, dar am văzut că premierul spunea că acolo se poate protesta. Păi dacă a spus dânsul asta?

Dragnea a ieşit azi la tv că să stăm linitiţi că ne lămurim din anexe, eu nu vreau să stau liniştit.

Mesajul e şi pentru parlamentari să aibă grijă ce votează, pentru că dacă vor vota şi vom pierde aceşti bani înseamnă că s-a întors piramida cu vârful în jos. Ş peste câţiva ani, când vor veni iar la noi să ceară votul cetăţenilor mi-e teamă că, fie că sunt primari independenţi sau ai oricăror formaţiuni politice nu vor mai merge cu ei pentru că nu vor mai avea ce să spună cetăţenilor”.

Întrebat cum poate fi interpretat acest anunţ al său, în contextul în care primarul general spune că a lăsat în urmă disputa cu Mihai Tudose, Pandele a răspuns: „Firea e soţia mea acasă, dânsa e un primar foarte bun. Dacă aş fi în locul ei aş spune că ni s-au blocat atâtea proiecte. Dacă aş fi în locul ei as spune cum guvernele ne-au blocat proiectele, cum primeste lovituri şi din stânga, şi din dreapta. Am văzut cât de amabil e Dragnea la tv şi cât de mediator e”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri