Filmul zilei. Victor Ponta și-a lansat candidatura pe Arena Națională, chiar de ziua lui. Simpatizanții PSD, nemulțumiți de organizare

Data publicării:
1658703 814620968577792 7910863726130373635 o

Sunt Victor Viorel Ponta, vreau să fiu președintele românilor, al acelor români care sunt împreună, care au încredere, care sunt mândri și care au speranța că vor schimba țara în bine. Acel președinte vreau să fiu și vă chem să fiți alături de mine în această mare bătălie către marea unire! O să fiu întrebat de ce intru în această uriașă bătălie și vreau să răspund tot același lucru pe care l-am spus la Craiova, la Alba Iulia, pe care îl spun în orice loc în care se află români: întotdeauna aici e țara mea și neamul meu cel românesc, aici eu să mor aș vrea, aici vreau eu împreună cu voi să trăiesc! Victorie!”, acesta a fost discursul înflăcărat al lui Victor Ponta, candidatul PSD la preşedinţie.

Premierul Victor Ponta a intrat în arenă alături de soția lui, europarlamentarul Daciana Sârbu. Prim-ministrul Republicii Moldova, Iurie Leancă și președintele Partidului Socialiştilor Europeni Sergei Stanişev au venit alături de premier. De altfel, premierul a ascultat mesaje video venite din partea mai multor lideri din ţară şi din străinătate.

Şi primarul general al capitalei a avut un mesaj pentru Victor Ponta.

„Dragă Victor, eu cetățeanul Sorin Oprescu cred că ai capacitatea, puterea și integritatea, dragostea și devotamentul de a reda țara oamenilor și așa cum ei și-o doresc”, a spus el.

Sper din tot sufletul că în noaptea de 16 noimebrie, după ce număram toate voturile să putem spune trei cuvinte: Victor Ponta, președinte”, a adăugat Liviu Dragnea, președintele executiv al PSD.

Social-democratii au fost foarte atenţi la organizare. Scena pe care s-au ţinut discursurile a fost decorată cu panouri cu motive tradiţionale româneşti şi coloane inspirate din opera lui Brâncuşi - Coloana Infinitului. Oamenii au primit tricouri cu mesaje de susţinere pentru Victor Ponta, dar şi pop-corn.

Totuşi, organizatorii au avut o problemă majoră: sonorizarea a lăsat de dorit şi în unele zone ale arenei discursurile nu s-au auzit. Poate tocmai de aceea, evenimentul a durat puţin peste o oră şi s-a terminat mai repede decât era stabilit.

CAMERA ASCUNSĂ. Victor Ponta, lansare pe Arena Națională. „Ne-a dat bani. 100 de lei”
Sfatul lui Mircea Geoană pentru Victor Ponta
Liviu Dragnea: „Cel mai mare, mai vizionar, mai puternic partid din România e îndrăgostit de țara lui”
Lansarea Candidaturii lui Victor Ponta, comparată de Opoziție cu manifestările din Coreea de Nord
Câteva persoane au protestat la lansarea candidaturii lui Victor Ponta: „100 de lei, cât v-au dat? V-au dat bonuri să mâncaţi mici?”
Au venit să vadă stadionul

Au călătorit chiar şi sute de kilometri pentru a-l susţine din tribune pe Victor Ponta, dar nu au mai avut răbdare şi au plecat înainte ca premierul să-şi ţină discursul de prezidenţiabil. Mii de oameni au părăsit stadionul pe care premierul îşi lansa candidatura la puţin timp de la startul evenimentului.


Reporter: N-ați mai aşteptat discursul dlui Ponta?

Cetățean: Nu îl vedem diseară? Îl știm discursul...

„Plictisitor”, a spus un adolescent venit din Dâmbovița

„Primarul a fost de vină”, a continuat el, întrebat de ce a venit.

„Păi de ce să mai stăm. (Trecător: Jos Ponta!) Uitaţi, auziţi! A fost o organizare foarte slabă. N-am avut toaletă. Oamenii au ieşit pentru că nu mai puteau să reziste. Două sau trei toalete, sute de oameni. Slab organizat”, a spus un alt simpatizant.

Capitala s-a umplut de susținătorii PSD

În jurul Arenei Naţionale, acolo unde autocarele şi microbuzele i-au adus pe susţinătorii PSD era forfotă mare înainte de începerea evenimentului. Unii erau pentru prima dată în Capitală, alţii nu mai fuseseră aici de zeci de ani. Oamenii recunosc că a fost un aspect care a cântărit destul de mult atunci când au acceptat să vină de la sute de kilometri distanţă ca să-l susţină pe Victor Ponta. Aşa că înainte de eveniment, au luat Bucureştiul la pas.

Simpatizanţii PSD spun că pe drumul spre Capitală au fost trataţi omeneşte. Au primit apă şi sandvişuri. Despre sume s-a vorbit, dar nu în faţa camerelor de luat vederi. La Iaşi, oamenii spun că au primit 100 de lei ca să meargă pe Arena Naţională.

FILMARE CU CARMERĂ ASCUNSĂ:

Participant: Ne-a dat bani. (...) 100 de lei.

Reporter: 100. Şi vă convine aşa? Mergeţi şi la Bucureşti, vă plimbaţi...

Participant: Dar de ce să nu mergem? Mergem, ne plimbăm. (...) Ne-au adus ei, ne-a luat după seria de buletin.

Reporter: După ce criteriu v-au ales?

Participant: Depinde”.

Primarul sectorului 5 al Capitalei, Marian Vanghelie, admite că se practică plătirea susținătorilor aduși pe stadion.

Fiecare organizație, în funcție de ce bani au. Dacă au bani mai mulți, poate să mănânce și o friptură. Dacă nu au bani, mănâncă două eugenii. E posibil să li se dea pentru două sendvișuri, pentru un Cola, de la organizație. Sunt lucruri normale. Nu poți să chemi niște oameni care au salarii de 8, 9 milioane, să-i aduci până aici, să nu le dai”, a spus Marian Vanghelie.

Unii nu au mai avut răbdare să ajungă pe stadion. Şi-au afişat pancartele pregătite pentru eveniment şi i-au transmis premierului un mesaj.

Șoferii, nemulțumiți de mitingul PSD:  „Îmi aduc aminte când trecea Ceauşescu ne închidea circulaţia!” 

Mobilizarea social-democraţilor de la Arena Naţională a dat peste cap traficul din Capitală. Cele mai multe probleme au fost pe străzile din jurul stadionului. Dar cel mai mult au avut de suferit locatarii cartierului unde este Stadionul Naţional. Toate străzile din zonă au fost blocate. Ca să facă ordine în trafic, Poliţia a scos în stradă peste 20 de echipaje.

Polițist: Unde mergeţi dumneavoastră?

Șofer: În cartier, în 23 August, că stau aici!

Polițist: O să vă rog să ocoliţi! Baba Novac - Nicolae Grigorescu, unde aveţi dvs treabă!

Șofer: Nu am ştiut! Să trăiţi!

„E ceva ca pe timpul lui Ceuşescu! Îmi aduc aminte când trecea Ceauşescu ne închidea circulaţia! Am 44 de ani şi îmi aduc aminte!”, a spus un alt șofer.

Lansarea candidaturii lui Victor Ponta a paralizat complet zona din apropierea Arenei Naţionale. Timp de 24 de ore, toate maşinile staţionate pe strada Maior Coravu, dar şi pe alte 11 străzi din Bucureşti au fost blocate în parcări. Unii dintre şoferi au fost înstinţaţi prin astfel de pliate, alţii s-au trezit cu surprize.

„Nu mi se pare normal ca ei să vină şi să baricadeze tot cartierul... pentru ce? Nu pot să ţină mitingul fără să blocheze toată circulaţia?”, a spus un alt șofer.

Restricţia s-a resimţit imediat pe marile bulevarde din zonă, sufocate, pur şi simplu, de maşinile deviate de poliţişti. Bucureştiul a fost aproape paralizat de sute de autocare care au ajuns ieri în oraş. În plus, s-a circulat foarte greu, pentru că sunt multe bulevarde închise sau cu traficul restricţionat.

Restricţiile, atât de contestate de şoferi, ar fi trebuit să asigure venirea în cele mai bune condiţii a celor peste o mie de autocare cu simpatizanţii candidatului PSD la prezidenţiale. Numai că după ora 12:00, maşinile în care se aflau aceştia nu au mai putut intra în Capitală. Autocarele cu susţinătorii lui Victor Ponta au fost oprite pe barda de urgenţă, la kilometrul 11, pe A1, poliţiştii le-au înregistrat şi au aşteptat să se adune mai multe maşini ca să meargă către Arena Naţională. Planul poliţiştilor a dat însă greş. Imediat după ce autocarele cu susţinători au intrat în Bucureşti, traficul a fost dat peste cap, coloana de maşini se întindea pe doi kilometri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri