Florin Iordache, despre petrecerea dată de PSD, în seara în care s-au împlinit 2 ani de la Colectiv: „Asta-i viața!”

Data actualizării: Data publicării:
IORDACHE

Liviu Dragnea, care în urmă cu trei zile a împlinit 55 de ani, și-a serbat marți seară, în ziua în care s-au împlinit doi ani de la tragedia din Colectiv, ziua de naștere, într-un local din Capitală. Petrecerea ar fi fost organizată de PSD, iar la restaurant au venit mai multe nume cunoscute din cadrul Partidului Social Democrat. 

Unul dintre cei care au participat la petrecere este fostul ministru al Justiţiei, Florin Iordache. Întrebat dacă i se pare un moment bun de petrecere, în condițiile în care pe 30 octombrie 2015 a avut loc incendiul din Colectiv, în care 64 de persoane au murit, iar alte zeci s-au ales cu arsuri grave, acesta a declarat că „sunt două lucruri diferite”, după care a comentat: „Păi asta este viaţa”.

La petrecere a mers și preşedintele Comisiei de muncă din Camera Deputaţilor, Adrian Solomon, care a recunoscut la finalul unei şedinţe a comisiei că se va afla alături de şeful său de partid: „Suntem cu toţii membrii grupului invitaţi alături de domnul preşedinte la o întâlnire prilejuită de ziua domniei sale, fapt care ne dă posibilitatea să-i spunem direct 'La Mulţi Ani', dacă prin alte mijloace am făcut-o fiecare”, a declarat Solomon, la Parlament, potrivit HotNews.

Întrebat dacă este de părere că este o zi oportună, având în vedere că pe 30 octombrie se împlinesc doi ani de la tragedia din Colectiv, Solomon a spus: „Nu vom merge acolo să dănţuim în vreo horă. Putem să ne întâlnim şi cu sobrietatea necesară momentului respectiv”.

Până la urmă, Liviu Dragnea nu a mai ajuns la petrecerea dată în cinstea sa, ci s-ar fi întâlnit cu liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, la Vila Lac 1, pentru a discuta despre bugetul pe 2018.

“Nu a fost dată (n.r. petrecerea) în cinstea zilei mele de naştere, ziua mea a fost sâmbătă. În fiecare zi de luni colegii deputaţi sau senatori se reunesc pentru socializare. Am înţeles că este ziua lui Gabi Petrea. Remarc că şi acum sunt unii se folosesc de moartea acelor copii”, a spus Liviu Dragnea, potrivit news.ro.

Întrebat dacă este oportună această întâlnire, Dragnea a răspuns scurt: “Nu vreau să comentez”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri