Sari la conținut

Foști șefi de partide care au ajuns în închisoare

Dan Diaconescu a reuşit să-i aducă partidului care îi poartă numele 68 de locuri în Parlament, la doar un an de la înfiinţarea formaţiunii.

„Toate dorinţele dumneavoastră vor fi împlinite doar atunci când vom avea Puterea”, spunea Dan Diaconescu anul trecut.

Doar că sentinţa de cinci ani şi şase luni de închisoare pe care a primit-o Dan Diaconescu pentru şantaj îi întrerupe cariera politcă.

„Mi-au închis televiziunile, mi-au închis partidul, acum rămâneau să mă închidă pe mine”, a fost declarația lui înainte de a fi încarcerat.

Elena Udrea a ocupat cea mai importantă funcţie în Partidul Mişcarea Populară o jumătate de an. Avea planuri mari când a fost aleasă în fruntea formaţiunii politice.

„Vă promit că vom conta în alegerile prezidenţiale din această toamnă”, spunea ea în iunie 2014.

A renunţat la poziţie, după ce a fost pusă sub urmărire penală. Acum este arestată preventiv, pentru a doua oară.

„Poţi pune cătuşe Elenei Udrea, dar nu poţi pune cătuşe adevărului!”, declara ea în 11 februarie.

În lipsa foştilor lideri, PP-DD şi PMP se reinventează. Deputaţii celor două partide s-au unit în acelaşi grup parlamentar. I-au dat şi un nume nou: grupul Popularilor şi Democraţilor.

Alt lider de partid ajuns în închisoare este Adrian Năstase.

„Oamenii trebuie să aibă încredere că noi avem soluţiile pe care să le punem în aplicare astfel încât să aibă sens leadership-ul nostru politic”, spunea el în noiembrie 2010.

Adrian Năstase a fost preşedinte al PSD mai bine de patru ani. S-a retras de la şefia formaţiunii, după ce a pierdut alegerile prezidenţiale din 2004. A primit două condamnări în două dosare şi a stat în închisoare aproape doi ani.

„De 14 ani, Partidul Conservator e activ politic. Suntem un partid pregătit, cum ar fi normal să fie orice partid, pentru mai mult”, spunea fondatorul Partidului Conservator, în aprilie 2014.

Aceasta era dorinţa preşedintelui fondator al PC cu doar patru luni înainte de a primi sentinţa finală în dosarul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare. Toate planurile au fost anulate după ce a primit zece ani de închisoare pentru spălare de bani.