Sari la conținut

Fostul deputat Vlad Hogea a murit

 

A plecat dintre noi un mare naţionalist, Vlad Gabriel Hogea, care pe 9 ianuarie 2015 ar fi împlinit 38 de ani. A plecat la cele veşnice subit, cu mult înainte de vreme, lăsând în urmă o familie sfâşiată de durere şi colegi de idei şi de credinţă care nu-l voi uita niciodată. (..) Alături de toată echipa Partidului România Unită transmit condoleanţe familiei sale lovite de o asemenea tragedie! Fetiţa sa are numai câteva luni, dar într-o bună zi va înţelege moştenirea lăsată de Vlad Hogea şi va fi mândră de cel care a fost tatăl său... Îl plângem cu toţii pe cel care a plecat atât de tânăr dintre noi în a treia zi de Crăciun. Dumnezeu să-l odihnească!”, a scris pe pagina sa de Facebook deputatul Bogdan Diaconu, potrivit Mediafax.

Vlad Gabriel Hogea, născut pe 9 ianuarie 1977, la Iaşi, a fost deputat de Iaşi în Parlamentul României din partea Partidului România Mare în legislatura 2000–2004 şi în legislatura 2004–2008. El a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universităţii "Al.I. Cuza", din Iaşi în 1999 şi Colegiul Naţional de Apărare, Bucureşti, în 2003.

Hogea a fost membru PRM, din 1992, unde a activat în organizaţia de tineret. Din rândurile acesteia, a fost promovat pe lista PRM la alegerile legislative din 2000, unde a obţinut un mandat de parlamentar de Iaşi. La alegerile din 2004, a fost ales din nou deputat din partea PRM, de data aceasta în judeţul Vaslui. În preliminariile aderării României la Uniunea Europeană, a fost trimis în 2005 ca euro-observator la Parlamentul European.

În 2006, Hogea a demisionat din PRM şi s-a înscris în PNG-CD-ul condus de George Becali. Ulterior a activat în PC şi apoi în PP-DD, unde era secretar executiv şi coordonator al Departamentului de Comunicare şi preşedintele al filialei Iaşi.