Fostul primar al Iaşiului Gheorghe Nichita, trimis în judecată în două dosare de corupţie, va fi consilier al şefului CJ

Data publicării:
NICHITA LA PRIMARIE SINC

Fostul primar al Iaşiului Gheorghe Nichita, trimis în judecată de DNA în două dosare pentru fapte de corupţie, va fi consilier al şefului Consiliului Judeţean, Maricel Popa, lider al PSD Iaşi, Nichita susţinând că are nevoie de bani şi că nu mai poate sta deoparte, informează News.ro.

GHEORGHE NICHITA-1

Gheorghe Nichita a declarat că, începând de joi, va fi consilier al preşedintelui CJ Iaşi, Maricel Popa, şi că se va ocupa de coordonarea proiectului Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor din judeţul Iaşi.

Am avut o discuţie cu domnul Popa, m-a întrebat ce mai fac şi dacă nu aş putea să ajut la CJ. Am zis că nu vreau drept de semnătură, ci doar să ajut cu experienţa mea. Nu mai pot sta deopate, am nevoie şi eu de bani, de un salariu. Nu ştiu cât voi câştiga”, a afirmat Gheorghe Nichita.
 
El a mai spus că nu vrea „încă” să se implice politic în PSD Iaşi şi că angajarea sa la CJ nu reprezintă o mutare politică, în condiţiile în care Maricel Popa este liderul filialei judeţene a PSD Iaşi. Întrebat ce reacţie crede că va avea primarul Iaşiului, Mihai Chirica, cu care nu se află în relaţii bune, Gheorghe Nichita a spus că nu-l interesează ce va spune Chirica.
 
Gheorghe Nichita a candidat în decembrie 2016 pe listele PRU, la deputaţi, însă partidul nu a intrat în Parlament.
 
În noiembrie 2015, Gheorghe Nichita a fost trimis în judecată de DNA după ce ar fi utilizat Poliţia Locală pentru a-şi urmări fosta iubită, alături de el fiind deferiţi justiţiei fostul director al Poliţiei Locale Iaşi Liviu Hliboceanu şi un fost şef de serviciu din instituţie. În rechizitoriul procurorilor DNA se arată că, în perioada 25 decembrie 2013 - 30 aprilie 2015, Gheorghe Nichita l-a determinat pe Hliboceanu să îşi îndeplinească în mod defectuos atribuţiile de serviciu prin folosirea necorespunzătoare a resurselor materiale şi umane ale Poliţiei Locale Iaşi.
 
Procurorii susţin că, timp de un an şi jumătate, Gheorghe Nichita i-a determinat pe şefii Poliţiei Locale Iaşi să facă verificări în baze de date care conţin informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, iar ulterior să folosească informaţiile astfel obţinute şi să permită accesul unor persoane neautorizate la aceste informaţii, pentru a obţine personal foloase nepatrimoniale necuvenite.
 
În decembrie 2015, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei au dispus trimiterea în judecată a lui Gheorghe Nichita, a preşedintele grupului UTI, Tiberiu Urdăreanu, a vicepreşedintelui UTI Mihail Tănăsescu, a directorului SC Information Business Consulting SRL (IBC), Iulius Gabriel Mardarasevici.
 
Gheorghe Nichita este acuzat de luare de mită, iar Tiberiu Urdăreanu, Iulius Gabriel Mardarasevici şi Mihail Tănăsescu de dare de mită. Nichita este acuzat că a primit 10 la sută dintr-un contract de aproape 70 de milioane de lei atribuit UTI şi unei alte firme, precum şi reduceri la un hotel de lux din Bucureşti, dar şi cazare în China.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Motivul pentru care Dinu Maxer s-a supărat supărat pe Smiley și Damian Drăghici: "Mă deranjează!”
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...