G. Firea, despre criticile lui Ponta: E bine ca rufele să ni le spălăm în familie

Data actualizării: Data publicării:
ponta psd fb

Vicepreşedintele PSD Gabriela Firea a declarat că Victor Ponta ar trebui să îşi exprime nemulţumirile în interiorul partidului deoarece ”reputaţia unei familii constă în faptul că nu îşi spală rufele în public”.

firea cu ochelari_fb

Invitată să comenteze criticile pe care Victor Ponta i le-a adus în ultima vreme preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, Gabriela Firea a spus: „Mi-aş dori să depăşească această perioadă în care pare supărat pe unii dintre noi (...) să fie cel pe care îl cunoaştem noi, un om constructiv, un om de echipă, un om solidar care ştie să se lase pe sine pentru echipa şi familia din care face parte.”

Firea a spus că, indiferent de supărările pe care le-ar avea Ponta, acesta ar trebuie să le exprime în interiorul PSD pentru ”a nu da muniţie” adversarilor partidului.

„Oricare dintre noi are anumite supărări la un moment dat, dar cred că este bine, aşa cum spune românul, rufele să ne li spălăm în familie, nu în public. Reputaţia unei familii constă în faptul că nu-şi spală rufele în public. Aşa este şi în cazul unui partid”, a conchis Firea, la un post de televiziune, citat de News.ro.

Victor Ponta a afirmat, miercuri, că nu-l mai susţine pe Liviu Dragnea din cauza modului în care acesta conduce partidul.

„Nu înţeleg de ce continuă atacul asupra mea, de ce este aşa supărat că, de fapt, noi ne-am înţeles: eu susţin Guvernul, susţin PSD, nu-l susţin pe domnul Dragnea. Asta-i viaţa!”, a declarat Victor Ponta, adăugând că nu poate fi de acord cu „stilul de conducere monarhică” pe care l-ar promova Liviu Dragnea la conducerea PSD.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri